vineri, 28 decembrie 2007

Tour de force

Concediul de vară e cea mai obositoare perioadă din an, de aceea aleg să petrec vara în Bucureştiul descongestionat, prăfuit şi pustiu.
Par contre, iarna mă activez şi plec în vilegiatură. Anul acesta am făcut harta unui road trip care include următoarele repere: Viena (revelion) -> Paris -> Chamonix (schi) -> Veneţia and back, la bordul noii mele maşini, Sylvie. O să postez, sper, şi din deplasare.

La Mulţi Ani tuturor şi dacă moş Crăciun nu mi-a adus anul ăsta un domeniu .ro, îl aştept pe Moş Gerilă, o cunoştinţă mai veche.

vineri, 21 decembrie 2007

Celulita de bază a societăţii

*Articol apărut în suplimentul pentru femei al revistei MAXIM din luna Decemvrie.


"Secolul XXI va scăpa de celulită sau nu va fi deloc! Fetelor, cumpăraţi de pe net pomezi anticelulitice şi alifii de mărire a penisului iubitului! Dacă nu dau rezultate, insistaţi, după care, le puteţi interschimba. Efectul ar putea fi imediat.

Exemplul 1: Pe la mijlocul secolului, un băiat deştept, pe nume Gilette, vindea lame de ras aproape la toţi bărbaţii din lume. Omul era, însă, nefericit, gemea şi se zvîrcolea noaptea în somn. Mai mult de jumătate din populaţia Pămîntului nu folosea lame de ras. Nici un om de afaceri n-ar fi rezistat tentaţiei de a vinde lame de ras şi femeilor, pot să pariez. Omul s-a gîndit aşa: „dacă eu, Gilette, aş putea să vînd aparate de ras şi femeilor, aş fi un mare meseriaş, chiar dacă sună ca dracu’ şi mă sparge Consiliul de Administraţie dacă le pun problema aşa. E ca şi cum aş încerca să vînd ojă bărbaţilor (lucru care a fost reuşit ceva mai tîrziu - n.red)”. Ideea salvatoare şi elementară a fost ca femeia epilată să devină cea_mai_bună_femeie_din_lume. Simplu, elegant, frumos. Ca atunci cînd e vorba de sex, doamnelor: creezi nevoie, o satisfaci şi toată lumea e fericită.

Exemplul 2: Tot cam pe-atunci, în plină campanie de emancipare, i-a scăpat cuiva din Albion porumbelul. „Celulită!” a croncănit englezoiul scurt şi imediat s-a bătut peste gură, dar, fireşte, era prea tîrziu. Prin anii ’60, aşadar, după o fulminantă carieră orală, cuvîntul a trecut la normal şi a fost aranjat pentru prima oară în pagină de zeţarii care tipăreau Vogue. Din cutia Pandorei mai ieşise o stihie. Nu contează că echilibrul fragil al estrogenului, noradrenalinei şi catecolaminei feminine nu fusese nici măcar mirosit, iar băieţii habar n-aveau de Coenzima A, pentoxifilina era subiect de cărţi SF, şi dacă spuneai cuiva de inhibiţia enzimei fosfodiesterază erau mari şanse să te bage în cămaşă de forţă. Nevoia de parcele nesfîrşite de piele netedă tocmai fusese creată, dar nema soluţie. Mai mult, femeile claxonau din ce în ce mai prelung şi mai insistent în traficul infernal, erau pe zi/an/deceniu ce trecea mai stresate şi mai carieriste, începuseră să fumeze ca şerpii şi să bea cafele turceşti ca pe apă, lucruri care le scoteau din ce în ce mai în evidenţă (prin blugi!) relieful striat al coapselor. Bărbaţii protestau cu jumătate de gură, simţindu-se şi ei cu musca pe căciulă din pricina mărimii membrului lui Rocco Siffredi.

Odată instalată, celulita rezistă interminabilelor cure cu morcovi, sisificelor şedinţe de fitness şi chiar celei mai deştepte împachetări posibile cu parafango sau alge. Nu e nimic de făcut – vai! – şi toate remediile, cremele şi masajele de pe piaţă nu fac nici cît o ceapă degerată în faţa asaltului viciilor de tot soiul, a sedentarismului fizic şi psihic şi a dietei fast-food. Fapt e că 90% dintre femei au celulită şi se simt, drept urmare, umflate, neatrăgătoare şi vinovate, şi doar o minoritate de 10% sînt norocoasele posesoare are unor coapse netede, fără cusur. Să cauţi, ca bărbat, această minoritate, e donquijotesc şi drastic contraproductiv pentru răboj. Celulita e prietena omului, eu asta înţeleg, chiar dacă era consumistă ne-a învăţat că, astăzi, femeia lui Rubens e un ideal de frumuseţe pentru o nişă îngustă de perverşi, iar păroasele, atît de apreciate în Renaştere şi mai încoace, sînt ultimele femei de care ne-am atinge. Celulită? Haida hai! Deşi, dacă am sta puţin să judecăm, într-o lume ideală, femeia ar trebui să-şi poarte celulita ca pe o rochie Valentino.

De la Villon încoace, via Baudelaire şi (pentru bac!) Arghezi, am văzut cum se recuperează artistic urîtul. La şcoală ni s-a explicat în comentariile literare cum nuferii cresc, practic, din mlaştină, sau ni s-au descris pictural ramurile obscure care ies la lumină din pădure cu grei ciorchini de negi atîrnând ca afuzaliul şi hamburgul spaniol de la tarabă, din Amzei. Aşadar, dacă tot am deprins acest aparat pe băncile şcolii, de ce nu l-am folosi şi întru recuperarea celulitei ca factor de frumos? Există, doamnelor, o poezie a coapsei ciuruite, a pîntecului vălurit, o rapsodie a aripioarei de sub fesă, precum şi o epopee a celulitei generalizate, chiar dacă toate au un ton unanim elegiac. Să fim serioşi: femeilor nu le cere nimeni să arate ca în pozele din revista de faţă, dar cînd vine vorba de deep throat, nu se acceptă icniturile."

marți, 18 decembrie 2007

Der neue BMW M3

Duminică, pe o ninsoare abundentă, am fost la Snagov să testez noul BMW M3, balaurul din curtea Automobile Bavaria. N-am prea avut ce testa, pentru că pe zăpadă, se merge mai bine cu o dacie din '70 decît cu un BMW care trage pe spate. M-au impresionat aşa: zgomotul motorului, rapiditatea cu care maşina răspunde la comenzi, sistemul de comenzi vocale (cei care ştiu nemţeşte pot dicta o frecvenţă în FM pe care să se ducă radioul!), sistemul de meniuri şi butonul unic cu care se navighează prin ele. Oi fi eu tîmpit, dar forţa brutală (460 de cai, tată!) pe care o simţeam în talpă nu era de natură să mă liniştească, poate şi din cauza carosabilului acoperit cu zăpadă care făcea ca la orice bruscare a comenzilor, să simt cum bolidul pleacă într-o parte. Simţeam că sînt călare pe un dragon care numai pentru că e el băiat bun nu mă aruncă de pe grumazu-i. Nu am dominat maşina, ci am fost surclasat de ea, îmi pare rău să o spun.

L-am avut lîngă mine pe Claudiu David, singurul pilot român de raliu care aleargă în WRC, umăr la umăr cu ăi mai mari. A fost destul de sceptic în legătură cu valenţele mele de pilot de raliu şi mi-a arătat cum se efectuează un drift caligrafic, pe zăpadă. Nu am reuşit să-l imit decît parţial şi cu infinit mai puţină graţie:

sâmbătă, 15 decembrie 2007

Oglindă, oglinjoară...

Femeile nu sînt interesate cîtuşi de puţin de performanţele motrice ale noii mele maşini, însă chiţăie (cu jumătate de gură) cînd le arăt trapa care glisează electric. Nu le pasă de cuplul motor nici cît negru sub unghie, şi cască dacă le spun că zona roşie de pe turometru începe la 7000 rpm. Radio cu magazie de 6 cd-uri + MP3? Scaune încălzite? "Mda, supermaşină, bravo."
Lovitura de graţie le-o dau, invariabil (m-am învăţat - păstrez asta pentru la urmă!) cînd pliez sau depliez oglinzile retrovizoare laterale printr-o apăsare de buton. E o mişcare ucigătoare. Nici o femeie nu rezistă oglinzilor electrice. Cască ochii mari, i se lăţeşte un zîmbet pe faţă, bate din palme şi capitulează: "Suuuuper! Mai fă o dată!".

joi, 13 decembrie 2007

Blogger Sexy M.F.

M-am înscris la concursul intitulat sugestiv "Cel mai sexy blogger", organizat de situl ele.ro. Nu că aş fi eu - tulai, Doamne! - cel mai sexy, ci pentru că aplaud orice demers de coagulare a comunităţii bloggeristice, fie ea si o agregare pe criterii de sex.

Dacă vreţi morţiş să mă votaţi, o puteţi face aici.

marți, 11 decembrie 2007

Analele Laurei Andresan

Citind ultimul număr din FHM, am aflat, din pagina pe care o scrie ea însăşi, cum (că) Laura Andreşan face sex anal. Eu ştiam că nu face neam, de la Andra, scriitoare la susunumita publicaţie concurentă. Nervos că m-a indus în eroare, o buzzui pe messenger (pe Andra, nu pe Laura):

Eu: Ziceai ca Andresanca nu face sex anal
Andra: S-a apucat intre-timp
Eu: Ce tare, e ca si cum te-ai apuca de fumat!
Andra: Stiu si cand a fost momentul. A venit sa-mi spuna...
Eu: Cînd?
Andra: Ei, acu' vreo lună jumate...

Am rîs cu poftă.

vineri, 7 decembrie 2007

milestone


Mi-am cumpărat prima maşină nouă din viaţa mea, după lupte seculare şi 30 de ani de vieţuire. De luni încolo, voi putea fi observat evoluînd la volanul limuzinei de mai sus (Honda Civic Sedan, 1.8, 140CP, full option). Cel mai mult voi zăbovi în preajma intersecţiei de la Răzoare (aproximativ o oră pe zi), dar îmi voi exersa nervii pe oriunde va fi cazul. Mi-am făcut-o cu mîna mea. Am uitat să-i întreb pe cei de la Honda dacă în lista lor de accesorii originale au şi bîte de baseball...

miercuri, 5 decembrie 2007

The grand finale

Am pierdut finala de care vorbeam mai jos.

Laureatul a fost ales de hazard, în persoana unui domn de la Price Waterhouse Coopers. Green-ul era lăţos, imprevizibil, offroad, nu s-au respectat regulile, concursul a fost o hăhăială şi un chiot. N-am văzut pe nimeni care să ştie să ţină crosa cum trebuie şi să lovească corect. Pista era un mare H din gazon flocos, concurenţii pornind de la capătul unui picior, iar gaura găsindu-se la capătul diametral opus. O execuţie corectă ar fi numărat cel puţin trei lovituri, însă toată lumea a încercat o diagonală românească, cu boltă.

Vorba amicului meu, managerul de marketing de la Pernod Ricard: "Ce, mă, tu ai venit să joci golf? Golful e un pretext să ne adunăm să bem un Chivas." Ceea ce era corect.

marți, 4 decembrie 2007

Chivas Office Putting



Acelaşi concept de branding este repetat an de an de Chivas Regal, care vine cu feliile de gazon la subsuoară, le pune cap la cap în holul firmei şi organizează un concurs de putting (mini golf) la care poate participa orice angajat. Conceptul e bun şi pare a fi peren. În urma concursului, se desemnează un cîştigător care merge în marea finală, unde întîlneşte pe cîştigătorii de la alte firme. Aşa merge treaba.



Anul ăsta, faza pe şcoală am cîştigat-o eu (vineri), pe un gazon denivelat, cu iarbă pletoasă, cumpărat de la magazinul de bricolaj, raionul garden. Poze de la fiecare firmă se pot viziona aici, la secţiunea foto. Climaxul concursului va avea loc astă seară, la Palatul Bragadiru, unde vreo 40 de concurenţi îşi vor disputa supremaţia şi o excursie la St. Moritz. Ar trebui ca în aceste ore să-mi exersez niţel swing-ul...

vineri, 30 noiembrie 2007

3 ani de Guerilla

A fost chef aseară, în clubul Spice, de pe Calea Victoriei. Radio Guerilla a împlinit 3 ani de existenţă şi a dat de băut&mîncat. Din nefericire, băieţilor le-a scăzut drastic entuziasmul, iar petrecerea s-a rezumat la cele de mai sus.
Am fost la toate cele trei chefuri din istoria postului. La primul a fost delirant. A ieşit o bătaie spontană şi generalizată cu bucăţi din tortul imens, aniversar. La a doua, a fost ok, a cîntat Tamango&Co, chiar dacă spaţiul alb, stylish, din Embryo nu se potrivea neam cu conceptul postului şi al petrecerii.

Aseară, a fost cel mai subţire. Pe scenă, au cântat coveruri nişte băieţi pe care nu i-am mai văzut şi care au lăsat adunarea inertă. Guerilla şi 24Fun aveau, pe vremuri, cele mai bune şi vii playlist-uri şi punctau decisiv cu cîte un Sandy Jonquille, Dan Spătaru, Mihai Constantinescu (O lume minunată), Angela Similea (Casa mea), toate recuperate posmodern, în cheie ludică, după modelul "Macarale". Era fun. Playlistul de aseară a n-a avut nerv şi crescendo, fiind o plată înşiruire de hituri 80's and more.

Totuşi, umorul băieţilor a salvat mult. Pe plasme se difuzau secvenţe din emisiuni tv de folclor, din Trădaţi în dragoste, scene de la OTV, etc. Cadoul şi-l customiza fiecare, avînd de ales CD-uri de pe o masă (am luat un Alicia Keys!) sau kitch-uri din engros-ul Europa de pe alta (telefoane din plastic care scot sunete, ceasuri cu baterie, etc.). Funny. Şi mîncarea a avut uşoare accente funny, în unele din recipientele de inox încălzite cu spirtiera putîndu-se găsi sărmăluţe cu mămăligă. Zacusca a fost excelentă, şi la fel a fost şi Dobrovolschi care a povestit adunării cum acum trei ani şi ceva a primit un telefon. Era Liviu Mihaiu care i-a zis: "Bă, noi facem radio. Dacă nu te bagi, sugi pula!"

miercuri, 28 noiembrie 2007

Şi jaguarii se împuşcă, nu-i aşa?

Ieri, la Zoo Băneasa, un jaguar, sătul de celula prea mică, a încercat să evadeze. A reuşit să rupă (!?) grilajul care îl despărţea de zona gri (cea baleiată de reflectoare, în filmele cu evadări) după care s-a împotmolit la ultimul gard dinaintea libertăţii. După ce s-a încercat fără succes tranchilizarea sa (de ce fără succes????), el a fost împuşcat de îngrijitorii grădinii zoologice. Iată că lucrurile de la un zoo real nu sînt nici pe departe asemănătoare cu ce am văzut în Madagascar (vezi şi moartea tragică a elefantului de la acelaşi zoo!).

Conluzii:
1. Îi refut pe îngrijitorii care au făcut asta. Se pare că o anchetă e, totuşi, în curs.
2. Am impresia, cumva, că jaguarul s-a sinucis. La zoo Băneasa n-am fost, dar animalele din grădina zoologică din Dumbrava Sibiului au aproape toate priviri sinucigaşe.
3. Ar trebui să fie un semnal şi pentru marca omonimă de maşini de lux, chiar dacă pare patetic.

marți, 27 noiembrie 2007

I did it

Da, am votat.

miercuri, 21 noiembrie 2007

Balul Academiei Caţavencu

În fiecare an am fost invitat la Balul Academiei Caţavencu şi nu m-am dus. Anul ăsta, n-am mai primit invitaţie, dar m-am dus. S-a ţinut la Casa Poporului. Băieţii de la intrare erau foarte relaxaţi, inclusiv cei care făceau percheziţia corporală obligatorie la orice intrare în Palatul Parlamentului. Am intrat fără să arăt nimănui nimic.

Lume multă, sală mare, sonorul dat prea tare. Fum. Unde roteai ochii, un politician. Ceremonia de decernare, simpatică, funny. Ţi se lăţea un zîmbet pe faţă. Ioan T. Morar e un foarte bun MC - spontan, dribleur, inspirat. N-am înţeles de ce Victor Ponta a ridicat premiul în numele lui Ion Iliescu, deşi era şi Corlăţean prin preajmă. Pentru că la eveniment sponsorul principal a fost ClickNet, premiul domnului Iliescu s-a numit, foarte inspirat, ClickNiet. Cîţiva membri din redacţie (Goace, Drogeanu şi încă vreo doi) se preumblau cu căşti de subingineri pe cap, pe care fuseseră instalate webcam-uri. Transmiteau live, pe net. Idee mişto (probabil a sponsorului).

I-am mai văzut pe: Tăriceanu (a şi fost "premiat"), Gheorghe Dinică (topit, într-un costum uşor ponosit, care-i rămăsese larg şi, parcă, lung - mi-a rupt inima), Răzvan Ungureanu întreţinîndu-se cu o doamnă cam fanată (îi iert orice, pentru că ştie latineşte şi greceşte), Varujan Vosganian făcîndu-i complice cu ochiul şi trăgîndu-i o carabă amicală pe spatele fragil lui Florin Iaru, oameni de vînzări gîrlă şi cîţiva jurnalişti outsideri.

Plusuri: Cod vestimentar destul de strict, care a dat evenimentului un aer elegant, sofisticat. Smokingurile "academicienilor" excelente (+ Simona Tache cu o preafrumoasă bască so 30's şi ochelari cu ramă de baga). Locaţie foarte bună, mare, aerisită, elegantă. Chivas Regal(de 12 ani, ce credeaţi?).

Minusuri: Sonorul dat mult prea tare împiedica socializarea. După decernare, pe un public neîncălzit, a intrat pe scenă un taraf care presta o muzică ţigănească decentă, dar care s-a lipit de invitaţi ca apa de gîscă. Oamenii au început să plece, infirmînd buna tradiţie a petrecerilor din trustul Caţavencu (24Fun, Guerilla), repere pentru petrecerile din Bucureşti. La 10:30, balul a intrat în moarte clinică. Poate că nici nu-şi propusese să trăiască mai mult...

luni, 12 noiembrie 2007

EMA, Munchen 2007

Sînt dator de vreo săptămînă cu relatarea despre European Music Awards, la care am luat parte la Munchen. Timpul nu prea mai are răbdare cu mine, lucru care i s-a-ntîmplat şi lui Moromete, însă el tăiase salcîmul, eu nu.


Am aflat cum arată un show adevărat, în care artiştii nu prea deţin ponderea happening-ului, transformîndu-se în pretexte, şi fiind doar cireaşa de pe un tort de lumini+efecte pirotehnice+animaţie impecabilă+organizare nemţească+maşinărie de marketing at its best. Fotografia de mai jos e luată (cu telefonul, vai) cînd pe imensa scenă-ecran se producea Mika şi sper să ilustreze parţial ce spuneam mai sus.

Trupa nemţească Tokyo Hotel a fost huiduită la început, însă pentru că au făcut spectacol (la mijlocul piesei, a început o ploaie torenţială exact pe pătrăţica unde cîntau ei) au fost răsplătiţi cu aplauze furtunoase. Lipsa de valoare se estompează graţie artificiilor baroce.
În pauze, o armată de vreo 20 de oameni se năpustea pe scenă, strîngeau butaforia de la piesa precedentă, dădeau cu T-ul şi instalau silenţios şi eficient o nouă nebunie.

Inclusiv conferinţa de presă din preziua show-ului, starring Snoop Dogg, Dave Grohl & Taylor Hawkins (Foo Fighters) şi cele trei trupe finaliste ale noii categorii (New Sounds of Europe) printre care şi românii de la Firma, a fost un show în sine, cu host de la MTV Germania, cu 'jde mii de televiziuni invitate şi cîteva sute bune de jurnalişti prezenţi, din toată lumea.



Întrebat de cineva (nu de mine) cînd o să vină şi în România, Snoop (prezentatorul EMA '07) a pufnit şi s-a adresat, lateral, unui interlocutor imaginar "Did you hear this motherfucker?" (fonetic: giuhirdizmafac?) şi apoi celui care i-a pus întrebarea: "When you'll get your money ready, motherfuckers!" după care toată lumea a rîs, satisfăcută că obraznicul a fost pus la punct.



Panzerul PR-istic a fost impecabil, chiar dacă agenţia era de sorginte britanică. Ca jurnalist, se asigurau că eşti tratat exact la fel ca orice star venit să cînte, cu shuttle-uri VIP la dispoziţie 24/24, boy care deschide portiera şi duce bagajul, tratament spa şi de hair styling în acelaşi hotel în care erau cazaţi şi Avril Lavigne (am întîlnit-o pe culoar şi i-am admirat meşa roz!), Craig David ori Michael Stipe (vezi Academia Catavencu de saptamîna trecută!).

Hotelul era încercuit de fani care ziua zbierau, agitau aparatele foto şi aşteptau, indefinit, pe vreun Godot, iar noaptea se făceau covrigei pe trotuar, în sacii de dormit, şi visau că-şi ating idolii.

Tratamentul VIP a inclus şi o seară la cel mai exclusivist club din Munchen (Nektar) (vezi PLAYBOY-ul de luna viitoare!) şi invitaţii la petrecerea de după spectacol, unde au fost vreo 2000 de suflete într-un club gigantic, dintr-o fostă fabrică de la marginea oraşului. Whyclef Jean (ex-Fugees) a ţinut un recital-maraton, în care a cîntat de la House of Pain (Jump Around) - lait motivul serii - trecînd prin repertoriul Fugees, Bob Marley, Bee Gees şi pînă la bucăţi de pe noul lui album solo. La un moment dat, a urcat şi Shaggy pe scenă pentru un mic featuring. Era prin preajmă cu un pahar de vodcă + orange juice şi i s-a făcut poftă de cîntat... Lui Whyclef i se rupseseră-n cur reiaţii de firmă, ca urmare a unei mişcări de dans neinspirate. Transpira abundent, dar continua să cînte şi să anime megapetrecerea. Aş vrea să văd orice artist din România cîntînd live 4 ore şi întrebuinţîndu-se 110%, cum l-am văzut pe Whyclef.


Corolar: VIP-urile nemţilor sînt oameni mult mai fini decît ce se vede în Bamboo, îşi conduc maşinile lor puternice foarte natural şi fac mişcări fireşti cînd sînt îmbrăcaţi în smoking.

marți, 30 octombrie 2007

Frederic Beigbeder #2

Cam cum se petrec lucrurile prin cluburile echangiste din Paris, de ce toţi sîntem nişte homosexuali refulaţi, cum şi-o frecau Rodin şi Klimt în faţa modelelor lor ori despre libertatea de a ne masturba în faţa oglinzii, dar şi consideraţiuni despre titanii literaturii ruse, iată doar cîteva lucruri pe care le-am discutat cu Frederic Beigbeder în interviul care va apărea în revista pe decembrie, la fix doi ani după ce i-am luat prima oară interviu din care şi citez hic et nunc:


"PLAYBOY: Citeşti mai multe cărţi decît te culci cu femei?
BEIGBEDER: Citesc două cărţi pe săptămînă, de multă vreme. Cu sexul, depinde de perioadă: de cînd sînt faimos, am avut perioade cînd “bifam” mai mult de două femei pe săptămînă. Mi-am început viaţa sexuală la 16 ani şi de atunci, făcînd o medie, cred că am avut cam 10 femei pe an. Asta pentru că am avut ani întregi cînd am fost fidel. În total, la o socoteală simplă, îmi dă vreo 250 de femei, iar eu am citit mult mai mult de 250 de cărţi."


Cu alte cuvinte, "carte frumoasă, cinste cui te-a scris".


Pozele care o să ilustreze interviul sînt din seria celor de mai jos, dar fără mine în cadru şi, prin consecinţă, mult mai spectaculoase.


vineri, 26 octombrie 2007

Interviu Frederic Beigbeder

Vin de la un fulminant interviu + foto session cu Frederic Beigbeder, scriitorul care, alături de Michel Houellebecq, formează vîrful de lance al literaturii franceze dezinhibate. Îl ştiţi din "Dragostea durează 3 ani", "199.000" ori "Egoistul romantic" (plus penetrantul meu interviu din PLAYBOY noiembrie 2005!) şi, mai nou, din ultimul volum "Iartă-mă! Ajută-mă". Pe toate le recomand fără rezerve. Amănunte şi poze (şocante!) după ce se descarcă fotografiile.

marți, 23 octombrie 2007

Google searches

Nu contenesc să fiu uimit de minunile tehnologiei şi de infinitele opţiuni ale internautului contemporan precum şi de aleatorul rezultatelor. Pe net e ca în viaţă. Dai şi crapă. Nebănuite sînt căile domnului Google care îmi aduc vreo 27% din traficul de pe blog, dar şi mai neaşteptate sînt cuvintele de căutare cu care oamenii ajung la mine.

O doamnă (bănuiesc), sătulă de fotoliile masive primite moştenire de la soacră, îşi tastează în Google dorinţa ca unui peştişor de aur: "fotolii mai mici", îi şopteşte ea paginii fermecate şi ajunge la mine pe blog, dorinţa nefiindu-i ascultată. Un curios întreabă acelaşi motor de căutare cu delicateţea omuleţului lui Gopo "cine este pepe berciu", dar află cine sînt eu. Altul, mai abscons, biciuieşte motorul cu "mutare pussy" şi valurile înspumate îl aruncă pe plaja insulei mele. Un internaut care ştie ce vrea caută "şoarec bucătar film" şi află pe dată despre Ratatouille din încercarea mea de review. Un alt domn, în căutarea unui job sezonier, tastează franţuzit "serveur de ocazie" şi află despre viaţa mondenă din Bucureşti din prezentul blog. Cîştigătorul celor 100 de puncte puse în joc este un domn care se informează temeinic înainte să cumpere. "nuanţe de verde la Logan" pare a fi cea mai bizară căutare care duce spre blogul meu. La mai mare!

luni, 22 octombrie 2007

Fellini şi SPA

Azi dimineaţă, ca într-un film fellinian, un şofer de autobuz asculta la maximum postul de radio Itsy Bitsy, în timp ce un titlu pe care l-am citit pe ziarul derulat pe volanul aceluiaşi şofer (nici nu vreau să ştiu despre ce e vorba) mă anunţă că "bărbatul tranşat şi-a pictat singur maşina".

Nu m-am liniştit din angoasă decît când am primit programul valabil pentru ziariştii care merg la MTV Music Awards (doar doi din România, din care eu sînt unul!) şi am aflat că înainte de eveniment o să beneficiez de un SPA Treatment la un hotel de lux (Le Meridien), precum şi de o şedinţă de styling (hair&makeup with MAC an Aveda!) ca să dau bine în peisaj, nu atît pentru festivitatea de decernare a premiilor, cît pentru petrecerea de după, unde toată lumea ştie, de la Cerbul de Aur încoace, că se întîmplă tot soiul de lucruri...

marți, 16 octombrie 2007

Review

Cea mai reuşită petrecere din abia începutul sezon de hardcore partying a fost, după cum spuneam, evenimentul de branding Parliament care a fost şi cîntecul de lebădă al terasei Gaia de pe malul Lacului Tei. Poziţionarea produsului este super premium, iar petrecerea s-a poziţionat la fel. Invitaţii au primit din partea organizatorilor două cartonaşe care funcţionau ca iarba fiarelor la orice taximetrist de la Grant. Cum taxiurile susnumite sînt aproape în exclusivitate limuzine Mercedes, a fost asigurat glamour-ul cozii de maşini luxoase care lasă la covorul roşu vedete de toată mîna.

Era frig, totuşi, iar organizatorii au fost obligaţi să închidă terasa într-un gigantic cort în care au încăput vreo 500 de suflete. La început, lumea îşi cam sufla în pumni, dar lucrurile s-au încins repede.

Într-un colţ, doi designeri le făceau portretul doritorilor, după chip şi asemănare. Al meu a ieşit onorabil.






Irinel era prezent, deranjînd asistenţa cu echipa de filmare. Erau, în păr, cam toţi designerii şi cei care gravitează în cercurile de fashion, am numărat cam trei ştirişti de top, a fost şi Tăriceanu (probabil în virtutea prieteniei cu Imre Peter) dar şi Corlăţean (pe care îl văd pentru prima oară la o petrecere mondenă), au venit şi vedete gen Raicu + Chirilă = love şi chiar patibularul Cristian Borcea, cu eternul trabuc schwarzeneggerian pe care îl ţine ca pe o ţigaretă. Majoritatea invitaţilor erau îmbrăcaţi cu costume bine croite şi pantofi din piele moale.


Elementul care m-a surprins a fost baia pe care o naiadă îmbrăcată în veşmânt mulat a făcut-o într-un recipient plin cu şampanie (încălzită, am aflat de la organizatori).





"Lostriţa!" va fi exclamat în gînd Cristi Borcea, în timp ce păcănea afectat din cotorul de trabuc, iar tipa plonja în cap, de pe buza ligheanului, făcînd stropi.

Am mai luat un whiskey şi am plecat, dînd bineţe cunoscuţilor.

joi, 11 octombrie 2007

preview


I got my name in lights with notcelebrity.co.uk

1. Aseară a fost prima petrecere adevarată din sezonul ăsta, eveniment de branding Parliament. Prin petrecere adevărată înţeleg un eveniment care costă peste 100.000 E, care surprinde prin cel puţin un element şi la care vin invitaţi de soi. O să revin cu un text mai consistent şi cu poze edificatoare

2. Ciudat. Absolut toată lumea cu care am vorbit şi căreia i-am comunicat că o să merg la Munchen la MTV Music Awards, mi-a răspuns invariabil, în englezeşte: "I hate you!"

luni, 8 octombrie 2007

Au, falca!

Marea dezbatere din aceste zile a societăţii civile din Arabia Saudită este dacă să acorde femeilor dreptul de a conduce aumobile. Va mai dura ceva timp, spun observatorii, însă procesul de emancipare este inevitabil. Motivele invocate de arabi pentru menţinerea prohibiţiei sînt că jumătate din populaţie va deveni brusc mobilă, femeile vor învăţa să înjure şi să scuipe, iar accidentele le vor expune grobianismului şi atacurilor masculine.

Nu am nimic împotriva femeilor care conduc, însă găsesc că experienţa traficului le virilizează, uneori nepermis. În momente de criză rutieră, tipele din Romania fac apel, în injuriile împărţite, la prelungiri anatomice de care nu dispun, intărind, fără să ştie, teza arabilor cum că şofatul e o chestiune masculină. Mai precis, cum ar fi putut tipa din Renault-ul de azidimineaţă să-mi "ia falca în pulă", aşa cum susţinea?

Ca să fim înţeleşi: dacă nu sînt începătoare sau agresive prin fire, femeile conduc mai bine şi mai domol decît bărbaţii.

vineri, 5 octombrie 2007

Sighisoara

Săptămîna trecută, locuitorii singurei cetăţi locuite din Europa nu păreau a fi prea pătrunşi de ineditul şi unicitatea acestui fapt şi se livrau în masă privitului la televizor. Mergînd în prime time, în pas uşor, pe uliţele cetăţii, am putut observa majoritatea ferestrelor colorîndu-se pîlpîitor în nuanţe albăstrui. Nu mai e cum era pe vremea festivalurilor (de băut) în stil medieval. Dintr-o casă cu vedere la Piaţa Răţuştelor, răsuna la volum mare o manea contemporană. Ca să semene a Lipscani, mai lipseau puradeii şi nu spărgea nimeni floare. Blugi nu erau. Iluminatul public era, în schimb, pe sponci, iar cel al clădirilor (odinioară feeric) lipsea. Aproape toate străzile erau desfundate de lucrări faraonice de restaurare. Pe zidul porţii principale, deasupra arcadei, trona o reclamă luminoasă a clubului The Office, amicul nostru, simpaticul Pepe Berciu rînjind istoriei. Vis a vis de clubul de fiţe, în gangul care duhneşte a pişat, se poate vizita o cameră de tortură medievală în schimbul a 3 ron. Restaurantele din cetate închid toate pe la 22. Orice insistenţă după ora 21:30 e sortită eşecului.
Altminteri, Sighişoara e, cred, în top 3 cele mai charmante locuri din Romania...

miercuri, 3 octombrie 2007

Steaua - Arsenal, la fotolii

S-a întîmplat să fiu invitat în sectorul VIP (fotolii) la meciul de aseară de sponsorul Champions League, Heineken. Printre căscături, am notat următoarele: sectorul cel mai scump, cel cu fotolii este şi cel mai incomod. Spaţiile dintre rînduri sînt mai mici decît la fostul (o mai fi?) cinema Corso de pe bulevard, iar sectorul este complet vitrat, făcînd ca nimic din atmosfera de meci să nu pătrundă înăuntru. Vuietul galeriilor se aude în nişte boxe anemice, captat de microfoane slabe. Poziţia privilegiată a sectorului este singurul avantaj - de sus, jocul se vede ca-n palmă. Geamul pe care îl întîlneşte privirea însă face ca totul să pară o imensă plasmă (cu sunet de televizor pe lămpi).
Faţă de meciurile din ediţia de anul trecut a Champions League, cel de aseară a fost mult mai tranchilizant. Am notat amuzat prezenţa, în galeria englezilor, a unor grupuri de fani Arsenal din Bulgaria şi Serbia. După meci, Mark mi-a declarat că nu i-a mai văzut niciodată, dar că erau simpatici şi aveau tricouri false, chinezeşti.

marți, 2 octombrie 2007

Steaua-Arsenal, la PUB

Totdeauna am refuzat să cred în teorii ale conspiraţiei, în eminenţe cenuşii ori organizaţii oculte care conduc din umbră lumea. La fel, refuzam să cred că sînt observat, ascultat, filat, urmărit de organizaţii din trei litere. Pînă aseară, în Offside Pub, unde mă găseam împreună cu un grup de amici englezi, veniţi pentru meciul cu Arsenal. Mark (om care în ultimii 20 de ani a lipsit de la doar 16 meciuri ale echipei Arsenal!!) mă întreabă jovial:
-Crezi că tipul de la bar e un poliţist care ne supraveghează? Mă uit: tip normal, grăsuţ, hanorac, gelat, faţă de suporter. Zic (jumătate în glumă):
-E foarte posibil, pentru că bea bere dintr-un pahar de vin şi e singur într-un PUB cu temă sportivă.
Amicul G., abţiguit, merge la el şi-i dă extemporal:
-Salut, amicii mei englezi au probleme.
-Eşti român?
-Da.
-Dacă eşti homosexual o să ai probleme, cade răspunsul ca o ghilotină. Stupoare.
G. se întoarce:
-Pare mai degrabă securist, concluzionează.
Peste 10 minute, tipul se îndreaptă spre ieşire, deconspirat. Se opreşte în dreptul meu şi-mi şopteşte:
-Pe tine te ştiu de cînd erai student la Litere şi făceai modelling.
După uluiala de-o clipă, îl invit să facem schimb de cărţi de vizită, dacă tot ne ştim de cînd eram studenţi (sanchi!).
-Nu am la mine, sînt beat, a driblat stîngaci, după care s-a întors pe călcîie şi a ieşit pe uşă.

miercuri, 26 septembrie 2007

Ratatouille



Filmul e plăcut şi cursiv, personajele sînt simpatice şi comice, scenariul foarte bun, desenele sînt cu un pas înainte faţă de orice film de animaţie de pînă acum. De la Shrek încoace nu mai aplaudasem la un film. S-a întîmplat la Ratatouille.

Primul film marca Pixar ieşit după preluarea companiei de The Walt Disney Company (pentru 7.4 miliarde $!) este Ratatouille, filmul cel mai bun de pînă acum din istoria companiei. Tehnic, filmul este desenat impecabil, în culori vii şi calde (şoarecul Remy este albăstrui, iar fratele mîncău şi tembel, Emile, este maro, culori mult mai appealing decît griul-şobolan).

Franţa din filmele americane este de cele mai multe ori (fără voie?) maimuţărită pînă la caricatură (a se vedea, pentru exemplificare, şi mai vechiul Chocolat cu Binoche şi Depp) atît prin grotescul limbii engleze vorbită cu accent franţuzesc (singurul care e comic aşa e Pepe le Pew, sconcsul-playboy dintr-o serie mai veche de desene animate din colecţia Looney Tunes şi Merrie Melodies), cît şi prin decorurile neverosimile pentru cine a pus piciorul în Franţa. De data asta, americanilor le-a ieşit mai bine (poate şi pentru că Sarkozy este mult mai filoamerican decît Chirac), Parisul fiind verosimil şi frumos. Am notat cu plus panorama
pe care o vede Remy
cînd îşi dă seama că e parizian, precum şi vitraliul rotund din plan secund al Muzeului Orsay, văzut de pe malul opus al Senei, dintr-o scenă ulterioară.
Totuşi, pînă şi americanii ar trebui să ştie că vinul vechi cu care Skinner îl serveşte pe Linguini nu se toarnă în acelaşi pahar în care cel din urmă băuse pînă atunci vin de surcică.

Criticii sînt unanim elogioşi, filmul adunînd 96 de metapuncte (din 100!) pe situl metacritic, iar publicul (30.000 de voturi) apreciindu-l cu un superlativ 8.4 pe scara imdb, propulsîndu-l pe locul 81 al celor mai bune filme din toate timpurile. Cu toate astea, încasările sînt mai degrabă modeste, motivul fiind, poate, şi disconfortul gospodinelor de a vedea o gaşcă de şobolani care gătesc cea mai bună tocană de legume din lume.

joi, 20 septembrie 2007

Fotbal cu pisică albă, pisică neagră

Datorită clipului care circulă pe net, astăzi, mi-e ruşine că sint din Buzău, chiar dacă paternitatea filmului este prezumtivă. Denunţ şi confirm, cu această ocazie, cruzimea buzoienilor, de la care am aflat (pe vremea liceului) şi alte poveşti despre acţiuni similare prezentate drept fapte de vitejie (tras pungă de plastic pe capul pisicii şi legat binişor la gît, aruncat recurent de pe bloc de 4 etaje pisică_ghinionistă_dar_cu_7_vieţi, care cu fiecare salt îşi pierde cîte una dar şi din abilitatea de a cădea în picioare şamd).

Cred că a venit vremea pentru înfiinţarea poliţiei animalelor în Romania care ar trebui să pedepsească astfel de fapte de violenţă. Eu am semnat petiţia, iar înaintea mea au mai semnat vreo 7 mii de creştini, în doar cîteva ore.

Nimic glamouros azi, scuze.

marți, 18 septembrie 2007

Top 5 siropuri pentru doamne

Incercînd să alcătuiesc, într-un registru ludic, un top 5 al pieselor muzicale celor mai eficiente pentru atacul final al redutei, zic redacţiei (şi le maimuţărim, lălăindu-le pe rînd):
- Barry White, Laura Pausini, Jason Donovan, A-Ha, Chris Isaak. Merge?
Lili Urian (asistenta noastră editorială) ne înfige stiletul în inimi şi ne readuce pe pămînt:
- Voi credeţi că femeile se bagă-n pat cu piese muzicale, băieţi?

sâmbătă, 15 septembrie 2007

Pitic superdotat + Asian pussy

Nuvela Piticul Rosu, din volumul omonim de M. Tournier e la fel de tulburătoare ca şi filmul Dogville, numai de sute de ori mai concentrată. Recomand. Piticul ura pe toată lumea cu înverşunarea complexatului. Ajuns, printr-un concurs de împrejurări să fie stăpîn pe destinul fostului soţ al celei pe care el o ucisese, piticul dă şah mat lumii: "Şi cum mai important era pentru el să-i supună şi să-i umilească pe cocostîrci decît să le ia femeile, ajunse într-o noapte - în fiecare noapte - să meargă la fostul său rival, în anexa rulotei unde dormea acesta, pentru a-l poseda ca pe o femelă."

Citind, în acelaşi volum, Amandine sau cele două grădini, nu m-am putut abţine să nu mă gîndesc, pornind de la felina Kamischa, la haiku-ul anime de mai jos, al japonezului Makoto Shinkai. Ambele ar trebui introduse în manualele de şcoală gimnazială fie şi numai pentru că satisfac cele mai exigente norme de brevitate (8 pagini respectiv 4:50 minute).

vineri, 14 septembrie 2007

Mutare

Miercuri a fost dat comunicatul de presă prin care se anunţă noua apartenenţă a PLAYBOY şi MAXIM România, la Attica Media, parte a Attica Publications SA, companie listată la Bursa din Atena. Sîntem la Piaţa Romană, în spatele British Council. Redacţiile se află la mansarda imobilului, spaţiu eminamente de creaţie şi studiu. Locaţia hipercentrală are ca prim dezavantaj lipsa cronică a locurilor de parcare, însă compensează prin intimitate, linişte şi proximitatea de facultatea cu cele mai multe fete frumoase (ASE). Voi reveni cu amănunte.

miercuri, 12 septembrie 2007

Milano, coiffura rezistă

easyJet a intrat luni pe piaţa de low cost din Romania, ocazie cu care am fost invitat să merg la Milano cu primul lor zbor. În aeroplan au fost în jur de 20 de jurnalişti, toţi cu pungile de 1 leu pline de bancnote de 500 de euro, pregătiţi să lase Corso Vittorio Emmanuelle ca pe un ogor lăcustele. N-a fost vreme, vai, iar reducerile abia se încheiaseră. Ne-am întors a doua zi. Conferinţa de presă de pe aeroportul din Bergamo a fost precedată de un funambulesc şi inutil tur al aeroportului, ocazie cu care am trecut de filtrele de securitate de cîteva ori, făcînd (mărunţel) inventarul amănunţit al înjurăturilor de stadion din limbile surori română şi italiană.

Toată lumea a fost de acord că în recepţia hotelului limitrof aeroportului miroase a bălegar, lucru inedit şi frizînd rusticul, avînd în vedere şi poziţia sa eminamente rurală. Piscina era foarte mare şi curată, în schimb.

Distanţa mare dintre Bergamo şi Milano a făcut ca programul liber ales să nu depăşească 4-5 ore, timp în care:

- am mîncat o îngheţată sărbătorească (recomandarea vînzătoarei românce cu ochii de un albastru iiiiinfinit (de clar) a fost lămîie, fistic şi pepene galben).

- am salutat iniţiativa revistelor Elle şi Marie Claire de a da bani pentru restaurarea Domului (la schimb cu un gigantic mesh):



- mi-am uitat ochelarii de soare într-o cabină de probă, pentru a-i recupera mai tîrziu, nesperat

- am mîncat un rizotto divin cu ciuperci porcini şi şofran

- idem fussili cu calamar şi ierburi

- am cunoscut pe Peter Voets, marketing manager al easyJet pe Europa de Est, un cetăţean al lumii (născut în Belgia, crescut în Franţa şi Elveţia, lucrat şi stat cu anii în Argentina, Anglia şi China), care a mărturisit că, din fascinaţie pentru brandul PLAYBOY, şi-a cumpărat o pereche de pantofi PLAYBOY din China, deşi ştia că sînt replici.

- am admirat degajarea milanezilor, savoir vivre-ul lor şi felul natural, aproape elegant, în care bărbaţii îmbrăcaţi impecabil poartă pe braţ casca scuterului.

A fost pe fugă, dar mi-a tihnit.

sâmbătă, 8 septembrie 2007

La Motoare

Mă întîlnesc, la coada de la bar de La Motoare, cu Cosmin Popan, cunoscut de cînd lucra la A&A Records.
-Ce faci? (zic) Unde mai lucrezi? Te citeam pe IqAds...
-Lucrez la Cotidianul de ceva vreme. Tu? Tot la PLAYBOY?
-Tot...
-Am auzit că ţi-ai deschis blog, dar nu ţi l-am citit.
-(Stupoare) Cum poţi să "auzi" despre un blog dacă nu citindu-l?
-Păi n-a scris Comănescu de tine?

Pam, pam (ca la cuplete)

miercuri, 5 septembrie 2007

Erica, Erica...

Revin cu fotografia Ericăi, pe care am făcut-o în cadrul workshop-ului fotografic de la Lac de Verde, Breaza. E pentru prima oară cînd aşez nişte lumini (glamour plus contour în cazul de faţă) şi cînd îmi dau seama de infinitatea de declinări de iluminare care derivă din doar cîteva scheme clasice. Poate mă apuc de fotografie... Ericăi i-a plăcut... Cei de la Carlsberg au clasat-o pe locul doi întrucît nu conţinea elemente de brand...




Later edit: iată, mai jos, poza cîştigătoare, a lui Cristian Stan. E mai bună decît a mea? Opinii, vă rog.

luni, 3 septembrie 2007

Peroni Ambientalia la Mamaia

Formatul de presstrip Peroni a fost livrat jurnaliştilor pentru a treilea an consecutiv în vara asta, în luna iulie. Iniţial un format revoluţionar, plin de glamour, cu plămîn, formatul riscă, prin repetiţie, să se tocească.

Ideea e aşa: se merge în weekend la mare, se stă la un hotel de lux (iniţial Savoy, apoi excelentul Ibis din Portul Tomis), se face plajă cu frapiera la cap, se călătoreşte cu yacht-ul Peroni, se mănîncă în cele mai selecte localuri din Mamaia sau Constanţa (Crazy, New Safari) şi se face o noapte de clubbing prin locurile fierbinţi din Mamaia. Anul trecut, s-a făcut combinata alpină Cucaracha (de încălzire) plus Mania (unde oricum lucrurile se întîmplă de la ore mici încolo). Anul ăsta, Mania a lipsit din meniu, clubul fiind adjudecat de brandul rival Becks. Lucrul s-a simţit, pentru că a fost practic eliminat punctul terminus şi climaxul călătoriei.

Pe rînd:

Nu ştiu cum a fost la plajă pentru că m-a luat somnul pe imensul prosop PERONI pe care l-am primit. Cred că a fost bine.

De la hotel, se merge (pentru accentuarea feelingului italian) cu Alfa Romeo pînă pe cheiul Portului Tomis. Ce n-am înţeles în nici un an e nesimţirea cu care maşinile trec printre mesele terasei On Plonge, sub privirile vizibil deranjate ale clienţilor, cărora le stă dumicatul în gît. Anul ăsta, a picat şi parteneriatul cu Auto Italia care livra pentru eveniment cîteva limuzine de top (159 GTA, 166), maşinile cu care am mers (147) fiind confiscate pe perioada verii de la angajaţii Peroni. Yacht-ul Peroni e elegant, iar muzica revărsîndu-se din cabină e bine aleasă pentru o seară italiană de maxime fiţe. În larg, hula şi valurile contribuie la un tangaj aproape vomitiv pentru unii, iar pentru alţii e sursă de fun. Anul ăsta a fost frumos, erau meduze uriaşe, care-şi umflau alene clopotele verzi. E fun să bei bere la prora.




Restaurantul Safari (renumit pentru conflictul lui Adrian Mutu cu un serveur care s-a terminat contondent în aceeaşi seară) s-a renovat insesizabil şi s-a relansat sub numele New Safari. Aceleaşi meniuri ca în fiecare an. Mîncare bună, servire bună. Priveliştea asupra Portului Tomis face toţi banii ăia mulţi.
Restaurantul Crazy e probabil singurul cu clasă din Constanţa. Mîncarea impecabilă. Servirea silenţioasă. Muzica dată cît trebuie de tare. Bucătarul Pokemon, într-o formă de zile mari. Nota 10.

În club, s-a mers aşadar doar la Cucaracha, unde seara a început cu un simpatic concert Compact (rectificare! Holograf) (cu un Dan Bittman mai beat ca niciodată). Interesant e că, deşi nu are nici un concept, clubul de scînduri şi paie e tot timpul arhiplin. Dansa de pe un picior pe altul şi Arsenie (ex O-Zone), Cream îşi dădea cu mişcări reflexe părul pe spate, iar Costi Ioniţă se lovea în ritmul muzicii, de-a lungul braţului, cu karata. Lumea era pestriţă şi nu se prea distra. Venise să se afişeze. Muzica, un compot aproape greţos de Bittman plus latino plus house plus oldies. Singurul lucru mişto a fost revărsatul zorilor care amestecat cu alcool şi muzică house dă un oarecare efect de Ibiza.

Concluzia: Oricît de obosit ar fi, Peroni are unul dintre cele mai aproape de brand presstrip-uri.

joi, 30 august 2007

inch'Allah

Prietenul Laurenţiu Brătan, critic de film şi călător neobosit mă buzzuie şi îmi scrie febril pe messenger:
-sunt in beirut est, cartierul musulman. turist.
-draga, este putin riscant, dar in general e destul de liniste
-nu se da bombe acum
-e agitat in nordul libanului, la trablous, dar aici e calm
-sau cel putin ASTAZI a fost calm :)

ma, tu ti-o cauti cu luminarea , zic
-inch'allah, cataline!
-voia lui allah, ce putem face...

mamicta stie ce faci tu?, şarjez
- i-am zis că mă duc la eforie =))
- imi vine sa nu mai plec din beirut!!! ma fascineaza, mai ales frenezia asta a recostructiei, la nici un an de la razboi e o nebunie, peste tot se reconstruieste, cu un lux innebunitor! nu inteleg de unde vin atatia bani, totul arata ca-n elvetia!!!
-hai k plec acum, se aud niste bombe suierand, merg sa vad care trage in care, sa nu ratez!!!


Şi m-a lăsat mofluz, pradă propriilor amintiri din zone fierbinţi (Bosnia, Beirut, Prijedor). Ce să fac? M-am dus la frigider şi am mai luat o bere... (La anul, plănuim o incursiune estivală în Coreea de Nord).

marți, 28 august 2007

necalificarea vecinului

Pentru că nu am televizor (am renunţat, la fel cum am renunţat şi la ţigări), dar sînt totuşi curios de evoluţia în timp real a scorului din meciurile decisive, ascult cu urechea ciulită reacţiile cartierului. (Nu ţin cu nici o echipă, în afară de Gloria Buzău, din patriotism local, ale cărei rezultate le aflu cu tristeţe, din revista presei). La meciurile importante ale naţionalei, blocurile se cutremură într-un anume fel cînd băieţii marchează. Prelung, vibrant. Locuiesc într-un cartier eminamente stelist, iar golurile Stelei trebuie ştiut că reverberează diferit în beton. Acut, isteric, seismic. Astă seară (Dinamo-Lazio), am dedus din strigătul anemic al unei tipe (!?) că Dinamo a deschis scorul. Ea chiar a şi articulat, uşor gîtuit, "Gooool", pentru a-şi enerva soţul, probabil. Cînd a marcat Lazio însă, tot cartierul a vuit de bucurie, în trei rînduri. Am dedus că Dinamo a pierdut calificarea şi am luat cunoştinţă cu un al treilea tip de vuiet. Gîlgîitor, uleios. Mă întreb cu amărăciune dacă fenomenul este simetric şi se petrece, în oglindă, şi în cartierele dinamoviste, la meciurile europene ale Stelei. Şi dacă da, de ce?

luni, 27 august 2007

Golf la Lac de Verde

Am fost invitat la a 5-a ediţie a Cupei Carlsberg la golf, care a avut loc, ca de obicei, la Breaza, la Lac de Verde. De fiecare dată, jurnaliştii sînt trataţi cum se cuvine, sînt gîdilaţi, periaţi, îmbuibaţi cu toate cele şi puşi să joace putting, darts, ping-pong şi alte sporturi deconectante. Cîntă păsăreaua + lăcusta la Breaza, iar jurnaliştii sînt învăţaţi să ţină crosa şi să lovească. Pe urmă, se ţine un concurs. Anul ăsta, am luat locul II, pe fondul lipsei de concentrare de la a doua gaură, pe care am făcut-o din 4 lovituri.
Oricum, senzaţia jurnaliştilor a fost de golf la băşcălie, de hai_să_vedem_dacă_nimerim_găurica_şeea, şamd, eu unul fiind mai degrabă atras de frigiderul dispus strategic lîngă green decît de concursul cam fără miză.
Formatul presstripului a fost revizuit faţă de anii trecuţi, cuprinzînd şi o seară de clubbing la Sinaia. Old Nick's Pub e o surpriză plăcută, un club clasic, cu iz vintage, accentuat de nuanţa de verde închis (cam ca în Downtown-ul din Amzei), canapelele din piele maro şi lumina pală. Muzica e un light house uşor cam monoton, dar îngurgitabil în combinaţie cu alcool.
Concursul propriu-zis de golf a avut loc duminică dimineaţa. La ora 8, ploua diluvian, cu fulgere şi tunete. Concurenţii insistau să iasă pe teren, ignorînd că vor ţine în mîini o crosă din metal, într-un spaţiu deschis (îmi vin în minte desenele animate cînd scheletul este intermitent vizibil în caz de electrocutare). Nu li s-a dat voie. Au ieşit mai tîrziu, şi n-au făcut decît 9 găuri din 18. Au fost şi doi profesionişti (se pare că în Romania avem vreo 30 de pros, în majoritate instructori de golf). După ce s-au premiat, au plecat mintenaş, fiecare cu ce avea (Maybach, Maserati, Logan), iar jurnaliştii au fost invitaţi la un minicurs de fotografie (tipuri de iluminat în fotografia de studio) urmat de exerciţii practice pe frumoasa Erica. Nu era pe dezbrăcatelea, de data asta. Totuşi, poza pe care am reuşit-o a fost cea mai artistică din concurs, însă, pentru că nu conţinea elemente de brand (doh!), a fost depunctată şi a ajuns pe locul II. Sper să o pot obţine şi posta mîine.

moartea vine pe broad bandă

Iulian Comanescu îmi face un review pe blogul personal în urma căruia traficul îmi creşte considerabil. El este preluat şi de revista blogosferei romanesti (fără pasajul în care Comănescu mă urechează patern), precum şi de cîteva bloguri de jurnalişti care mă plasează la secţiunea bloguri favorite. Le mulţumesc tuturor.

Vînătoarea de hot spot-uri pe care am făcut-o în weekend la Sinaia ca să urmăresc viitura de hituri de pe blog a dus la următoarele rezultate:
- Hotel Sinaia, semnal puternic pe rază mare, dar recepţionere cu priviri ovine care nu cunosc parola.
- Pizzeria de la parterul hotelului, semnal slab (trebuie mers înăuntru, lângă ruter). Parola e 123PIZZA (majuscule) pentru cei cărora le e lene să mai întrebe la casă.
- Old Nick's Pub, semnal puternic de la Zapp wireless (id: free, parola: free). Free e doar 10 minute pe zi, suficient pentru ce-mi trebuia.
- Am mai fost la Breaza, la Lac de Verde, care au hot spot vodafone cu semnal foarte bun, dar piperat: 6 dolari pe oră.

La începutul anului, free hotspot.com anunţa debarcarea în Romania şi tot românul fojgăia nerăbdător din terminalele de ultimă generaţie. Cu mîna pusă streaşină la ochi îi aştept şi acum, ca bunicul pe americani. Se pare că au instalat deja vreo sută de bucăţi. Unde sînt (cînd ai nevoie de ele)?

marți, 21 august 2007

4 stele

În iulie, am fost invitat la petrecerea aniversară POLICE 25 de ani, drept pentru care m-am deplasat la Roma. Petrecerea a avut loc la faimoasa Cinecitta, un soi de Bufte a lor, care, pentru un extrabuck, acceptă să transforme în sală de mese decorurile în care a filmat Fellini şi să devină locaţie de chermeze şi lansări diverse.
Petrecerea scorţoasă, 4 epingles, sute de invitaţi, vedete internaţionale. Cu 45 de minute înainte de plecarea spre locaţie, mă plesnesc peste frunte. Cămaşă şifonată. Sun la recepţia hotelului de 4 stele. Îmi răspunde Johnny.
- Johnny, zic, am o cămaşă, s-ar putea cumva... ?.
- Imposibil, zice. N-are cine. Au plecat toţi acasă.
- Johhny, te implor, nu pot să mă duc aşa. Help me.
- Ok, fac tot posibilul şi trimit o fată după cămaşă. Dar nu mai mult de una. O singură cămaşă. Vă costă 13 Euro.
- Johhny, esti un înger!
Vine fata, ia cămaşa.
- Durează 20 de minute, Sir, şi face o minireverenţă.
<<Ce-nsemnează, domne, 4 stele... >>, mă minunez în gînd, olteneşte. Între timp, mă uit pe CNN. Trec 20, 30, 40 de minute. Sun recepţia.
- Johhny, zic, vreau cu Johhny.
- Care Johhny, nu avem nici un Johhny.
- Ah, bon? Atunci de cămaşa mea ştiţi ceva?
- O cămaşă turcoaz? E la recepţie. Veniţi cu 13 Euro şi v-o dăm.
Eram în întîrziere deja. Mă enervez.
- Trimiteţi, vă rog, fata care a luat-o să mi-o aducă. Sînt la bustul gol. Plătesc cînd fac check out-ul.
- Ne pare rău, Sir, dar trebuie să plătiţi acum, în cash, la recepţie. Altminteri nu vă puteţi ridica obiectul. Camera dvs. nu e legată la un card de credit.
- E pentru că sînt român? Aveţi impresia că o să fug cu banii pe călcatul cămăşii? etc. etc. etc. Cobor, înspumat. Fata îmi dă rest 29 de euro la un bilet de 50(?!). A durat încă două minute plus alţi nervi să facem socoteli aritmetice împreună. Grijania şi 4 stelele...
A urmat petrecerea, socialising, glamour, feu d'artifices, etc. TARE. (Despre asta, altă dată.)
Mă întorc la 1 AM la hotel. Uitasem de episod. Deschid. Plic pe sub uşă cu mesaj urgent:


"Îu!" zic, ce s-o fi-ntîmplat?
Deschid febril:
Tot Federica, mă, săraca... Era nasol ca, în grabă, să fi scris Dead Guest în loc de Deat Guest cum i-a dat ei. M-aş fi simţit rău.

luni, 20 august 2007

miscelanoase

- De astăzi, toată lumea (şi nu numai membrii blogger) poate face comentarii la însemnările blogului de faţă. Ele vor fi moderate de mine cu multă indulgenţă. Nu se acceptă, totuşi, comentariile offtopic (spam, înjuraturi, cerut telefonul Nicoletei Luciu, etc.) şi cele care conţin atitudini şi cuvinte jignitoare.

- În curînd va începe sezonul toamnă-iarnă de lansări şi petreceri şi acest blog va fi primul care va privi în filigranul lor.

- Lumea a aflat, în sfîrşit, ce i-a zis, mărunţel, din buze, Materazzi lui Zizou. De sor-sa. Acum ne putem relaxa. Mă întreb de ce de fiecare dată cînd reuşim, la un primplan post_ratare_senzaţională_doamnelor_şi_domnilor, să citim cîte o măscare pe buzele unui jucător sau antrenor de fotbal, ne bucurăm şi rîdem ca nişte copii, bătînd din palme.

miercuri, 15 august 2007

Interviu Mungiu



Cristian Mungiu pare destul de statisit in fotografia alaturata, insa, in fapt, nu e deloc asa. Pentru ca e decorat cu Steaua Romaniei in grad de Cavaler, la moartea lui o sa se traga salve de tun. Mi se pare destul de cool. Alte chestii, mult mai cool, aflati din interviul care o sa apara in PLAYBOY-ul din septembrie.

marți, 14 august 2007

6/49

De ce joci acum, ba, ovina, la loto, cind e premiul de 8 milioane? De ce nu joci mereu, cind potul e, sa spunem, 300.000? Tu nu intelegi ca ar trebui exact invers, sa-ti doresti o suma care sa incapa in creierul tau, contopistule cu 9 milioane pe luna si tu, valutistule, cu tatuaj si slapi care traiesti din alocatia copiilor. Bolnavilor dupa avere! Ce faceti voi, ba, cu 8 milioane? De ce nu joci, ba, in fiecare saptamina si pui acum, lacomule si salbaticule la minte? 500 de mii de Euro nu sint buni? Nu-ti iei de banii astia tot ce ti-ai dorit, casa-si-masina-de-teren-si-sa-calatoresti? Ce dracu faci ma, administratorule de bloc, cu 8 milioane de euro pleasca? Sau tu, picolule, ori tu, buticare? CUM II CHELTUITI?

* Statisticile arata ca, dupa ce cistiga, "fericitii" alesi sint coplesiti de dimensiunea darului si mor in accidente sau devin alcoolici, dupa o perioada de lux extravagant, ca un bec care lumineaza mai tare inainte sa se arda. Supradoza.

luni, 13 august 2007

Bond vs Bourne

BATE ?

Franciza Bourne da sah la Bond cu ultimul film, trilogia clatinind serios suprematia seriei 007. The Bourne Ultimatum sau Casino Royale? Actiunea are loc in ambele filme intr-o pletora de orase, urmaririle sint excelent realizate in ambele, replicile sint scrise in fiecare de scenaristi corecti. Ce le diferentiaza? Femei, gadgets, masini:

- Femeia Bond e cu mult mai buna decit femeia Bourne. Comparati je ne sais quoi-ul Evei Green din Casino Royale cu chipul porcin, cautatura domestica si suvitele de Berceni ale Juliei Stiles. 1-0 Bond (desi e aproape marţ)
- Bourne nu abuzeaza de gadgeturi, aceasta aducind un plus de verosimilitate actiunii si un aer spartan eroului. Motorola a consumat in Bourne, si nu avea cu ce decit cu linia de telefoane mobile. In Casino Royale, consumatorul unic pe gadget-uri a fost Sony, care s-a lacomit si si-a introdus de-a valma gama de computere portabile Vaio + telefoanele mobile Sony Ericcson + aparate foto Cybershot, rezultatul fiind cusut cu ata alba. 1-1
- Bond merge cu noul Mondeo, masina de directoras burtos & familist care l-a decredibilizat in ochii mei, chiar daca Aston Martin-ul DBS pe care l-a pliat mai tirziu i-a mai spalat din rusine. Bourne nu are masina si merge cu ce apuca: scooter, motocicleta enduro, audi a6, masina de politie cu care face tandari un Touareg. Pentru diversitate si pentru ca pare ca sofeaza mai bine decit Bond, Bourne cistiga ultimul punct si meciul. 2-1 Bourne

In afara concursului:
- As putea paria ca in viata reala Daniel Craig l-ar bate pe Matt Damon de l-ar asculta cu urechea, insa la fel de bine am impresia ca Bourne i-ar rupe mufa lui Bond (exact la fel cum Bruce Lee il bate clar pe Van Damme).
- Franciza Bond se poate continua la nesfirsit, in vreme ce la trilogia Bourne se mai poate altoi un episod, maximum doua, dupa modelul Star Wars, in care sa se povestesteasca ce facea Bourne inainte sa fie spalat pe creier.
- Lui Bond i-ar fi, poate, rusine, sa fie urmarit de politistii din Tanger, echipati cu Dacia Logan, asa cum i se intimpla lui Bourne.
- Bourne nu ar rezista, totusi, la atitea lovituri in boase, fiind usor mai fragil decit Bond.

joi, 9 august 2007

Topul celor mai idioti jurnalisti

In timp ce zoso se razboieste cu Osama si-si duce razboiul la baioneta cu mediocritatea trusturilor de presa rivale, Libertatea publica un articol despre lungimea penisurilor citorva vedete dimbovitene. Initiativa este usor ridicola, dar si-a facut, iata, misiunea, si a facut rating. "Stirea" a strins pe site peste 250 de comentarii si, probabail, a facut vinzari record la taraba. Jurnalistic vorbind, materialul are mari hibe (masurile au fost ele verificate din trei surse? si daca nu, exista fotografii?), dar are avantajul ca nici unul dintre cei din top 5 biggest dick nu va intenta ziarului actiuni in instanta.
Propun redactorilor de la Libertatea sa intocmeasca si urmatoarele topuri daca tot au spart gheata:
- Top 10 biggest cojones (la propriu!) din politica dimboviteana. Pentru acuratetea jurnalistica, masuratorile ar fi bine sa fie facute cu un subler. Interesant de urmarit daca marimea fizica este corelata cu cea figurativa.
- Top 30 cele mai bune prestatoare de deep throat din industria muzicala romaneasca.
- Top 5 cele mai dese plantatii pubiene din business-ul romanesc. Fara poze.
- Top virilitate intre mogulii media din Romania si/sau aiurea (ex: Prigoana bate Vintu?)
Etc.
Pai se poate, domnilor jurnalisti?

luni, 6 august 2007

natura moarta cu pepene

Intotdeauna mi-am dorit sa vad live dinamica zdrobirii unui pepene imens de caldarim. Ocazia s-a ivit in weekend, cind un angajat al unui hypermarket m-a provocat atit de mult, incit i-am spart la picioare un monstru de 15 kg pe care il aveam in brate. Senzatie unica, delicioasa. Stupoarea angajatului, de neuitat. A trebuit apoi sa ajung pina la directorul magazinului, inconjurat de poterasi burtosi care imi atineau calea sa nu fug si se simteau vexati ca nu vreau sa comunic cu ei si sa le dau socoteala. Mi-ar fi strimbat mufa in spatele magazinului, daca s-ar fi putut. Le sticleau ochii. In fapt, ce poate fi mai trist decit sa fii bodyguard de hypermarket sau de farmacie? Nu tu o incaierare, un caft cit de mic, o ajustare de mandibula sau un inmuiat de oase. Spartul unui pepene era cel mai intens moment din cariera lor de bodyguarzi scopiti si echivala cu un caft generalizat, cu mese si scaune. Sefa magazinului m-a inteles si mi-a dat dreptate cu jumatate de gura replicind ca totusi "traim in Romania, nu la Amsterdam". Brutele inca miriiau cind am plecat. Pepenele zacea intr-o balta de singe. Parea fff dulce.

marți, 31 iulie 2007

subtire, de vara

Blogging-ul a devenit o indeletnicire atit de comuna pe cit era odinioara notatul de cuvinte in vocabular (carnetel cu dunga rosie, verticala, la mijlocul paginii) sau cititul de carti adevarate, care miros. De aceea, initiativa mea de a deschide acest blog este tardiva si usor ridicola. Ca in orice blogosfera cumsecade, si la noi se citesc citeva bloguri in draci (zoso, tolo, etc.), in vreme ce restul se zbat in anonimat si li se povirnesc peretii virtuali. O sa incerc sa nu fac greseala de a alerga cu orice pret dupa audienta (hituri), pentru ca ar trebui sa postez foarte des si foarte mult gunoi gen poanta zilei sau filmulete funny. Blogul acesta este pentru cei care doresc sa priveasca prin hublou activitatea redactiei unei reviste ca PLAYBOY.
Miine am interviu cu Cristi Mungiu. L-am lasat sa se linisteasca mai intii, dupa galopul de sanatate de la Cannes + nebunia care a urmat. Sper sa ciripeasca (ar fi culmea sa-mi citeasca blogul!).

joi, 26 iulie 2007

yamasha


Alex-cel-cu-abdomenul-definit m-a facut sa astept cel mai mult din viata mea de jurnalist. A intirziat o ora (O ORA!!!!) la intilnirea pentru interviu, lucru care m-a enervat atit de mult, incit i-am pus catusele + genunchiul aferent intre omoplati. Imaginea surprinde inceputul ostilitatilor. Asa patesc toti cei care intirzie la intilniri. Pentru restul croseelor si loviturilor de pedeapsa administrate, cititi interviul din revista care va aparea in foarte scurt timp (coperta august).

miercuri, 25 iulie 2007

km 0

Dupa indelungi repetitii de faze fixe si nesfirsite probe de sunet care au facut audienta sa murmure nerabdatoare, inaugurez astazi, in plin cod portocaliu, blogul meu personal, de jurnalist de revista glossy. Blogul va da seama de ce inseamna sa fii jurnalist la o revista lunara din liga I si sa te simti ca Marin Sorescu printre gazetarii cu morga, adica singur printre poeti. Evenimente mondene, presstrips, mici birfe, lovituri usoare, de antrenament, joc de glezne si de artificii. In principal, o sa scriu aici tot ce rigorile industriei de publishing ma impiedica sa o fac in paginile tiparite ale revistei PLAYBOY, la care, iata, implinesc trei ani de activititate.