miercuri, 26 septembrie 2007

Ratatouille



Filmul e plăcut şi cursiv, personajele sînt simpatice şi comice, scenariul foarte bun, desenele sînt cu un pas înainte faţă de orice film de animaţie de pînă acum. De la Shrek încoace nu mai aplaudasem la un film. S-a întîmplat la Ratatouille.

Primul film marca Pixar ieşit după preluarea companiei de The Walt Disney Company (pentru 7.4 miliarde $!) este Ratatouille, filmul cel mai bun de pînă acum din istoria companiei. Tehnic, filmul este desenat impecabil, în culori vii şi calde (şoarecul Remy este albăstrui, iar fratele mîncău şi tembel, Emile, este maro, culori mult mai appealing decît griul-şobolan).

Franţa din filmele americane este de cele mai multe ori (fără voie?) maimuţărită pînă la caricatură (a se vedea, pentru exemplificare, şi mai vechiul Chocolat cu Binoche şi Depp) atît prin grotescul limbii engleze vorbită cu accent franţuzesc (singurul care e comic aşa e Pepe le Pew, sconcsul-playboy dintr-o serie mai veche de desene animate din colecţia Looney Tunes şi Merrie Melodies), cît şi prin decorurile neverosimile pentru cine a pus piciorul în Franţa. De data asta, americanilor le-a ieşit mai bine (poate şi pentru că Sarkozy este mult mai filoamerican decît Chirac), Parisul fiind verosimil şi frumos. Am notat cu plus panorama
pe care o vede Remy
cînd îşi dă seama că e parizian, precum şi vitraliul rotund din plan secund al Muzeului Orsay, văzut de pe malul opus al Senei, dintr-o scenă ulterioară.
Totuşi, pînă şi americanii ar trebui să ştie că vinul vechi cu care Skinner îl serveşte pe Linguini nu se toarnă în acelaşi pahar în care cel din urmă băuse pînă atunci vin de surcică.

Criticii sînt unanim elogioşi, filmul adunînd 96 de metapuncte (din 100!) pe situl metacritic, iar publicul (30.000 de voturi) apreciindu-l cu un superlativ 8.4 pe scara imdb, propulsîndu-l pe locul 81 al celor mai bune filme din toate timpurile. Cu toate astea, încasările sînt mai degrabă modeste, motivul fiind, poate, şi disconfortul gospodinelor de a vedea o gaşcă de şobolani care gătesc cea mai bună tocană de legume din lume.

joi, 20 septembrie 2007

Fotbal cu pisică albă, pisică neagră

Datorită clipului care circulă pe net, astăzi, mi-e ruşine că sint din Buzău, chiar dacă paternitatea filmului este prezumtivă. Denunţ şi confirm, cu această ocazie, cruzimea buzoienilor, de la care am aflat (pe vremea liceului) şi alte poveşti despre acţiuni similare prezentate drept fapte de vitejie (tras pungă de plastic pe capul pisicii şi legat binişor la gît, aruncat recurent de pe bloc de 4 etaje pisică_ghinionistă_dar_cu_7_vieţi, care cu fiecare salt îşi pierde cîte una dar şi din abilitatea de a cădea în picioare şamd).

Cred că a venit vremea pentru înfiinţarea poliţiei animalelor în Romania care ar trebui să pedepsească astfel de fapte de violenţă. Eu am semnat petiţia, iar înaintea mea au mai semnat vreo 7 mii de creştini, în doar cîteva ore.

Nimic glamouros azi, scuze.

marți, 18 septembrie 2007

Top 5 siropuri pentru doamne

Incercînd să alcătuiesc, într-un registru ludic, un top 5 al pieselor muzicale celor mai eficiente pentru atacul final al redutei, zic redacţiei (şi le maimuţărim, lălăindu-le pe rînd):
- Barry White, Laura Pausini, Jason Donovan, A-Ha, Chris Isaak. Merge?
Lili Urian (asistenta noastră editorială) ne înfige stiletul în inimi şi ne readuce pe pămînt:
- Voi credeţi că femeile se bagă-n pat cu piese muzicale, băieţi?

sâmbătă, 15 septembrie 2007

Pitic superdotat + Asian pussy

Nuvela Piticul Rosu, din volumul omonim de M. Tournier e la fel de tulburătoare ca şi filmul Dogville, numai de sute de ori mai concentrată. Recomand. Piticul ura pe toată lumea cu înverşunarea complexatului. Ajuns, printr-un concurs de împrejurări să fie stăpîn pe destinul fostului soţ al celei pe care el o ucisese, piticul dă şah mat lumii: "Şi cum mai important era pentru el să-i supună şi să-i umilească pe cocostîrci decît să le ia femeile, ajunse într-o noapte - în fiecare noapte - să meargă la fostul său rival, în anexa rulotei unde dormea acesta, pentru a-l poseda ca pe o femelă."

Citind, în acelaşi volum, Amandine sau cele două grădini, nu m-am putut abţine să nu mă gîndesc, pornind de la felina Kamischa, la haiku-ul anime de mai jos, al japonezului Makoto Shinkai. Ambele ar trebui introduse în manualele de şcoală gimnazială fie şi numai pentru că satisfac cele mai exigente norme de brevitate (8 pagini respectiv 4:50 minute).

vineri, 14 septembrie 2007

Mutare

Miercuri a fost dat comunicatul de presă prin care se anunţă noua apartenenţă a PLAYBOY şi MAXIM România, la Attica Media, parte a Attica Publications SA, companie listată la Bursa din Atena. Sîntem la Piaţa Romană, în spatele British Council. Redacţiile se află la mansarda imobilului, spaţiu eminamente de creaţie şi studiu. Locaţia hipercentrală are ca prim dezavantaj lipsa cronică a locurilor de parcare, însă compensează prin intimitate, linişte şi proximitatea de facultatea cu cele mai multe fete frumoase (ASE). Voi reveni cu amănunte.

miercuri, 12 septembrie 2007

Milano, coiffura rezistă

easyJet a intrat luni pe piaţa de low cost din Romania, ocazie cu care am fost invitat să merg la Milano cu primul lor zbor. În aeroplan au fost în jur de 20 de jurnalişti, toţi cu pungile de 1 leu pline de bancnote de 500 de euro, pregătiţi să lase Corso Vittorio Emmanuelle ca pe un ogor lăcustele. N-a fost vreme, vai, iar reducerile abia se încheiaseră. Ne-am întors a doua zi. Conferinţa de presă de pe aeroportul din Bergamo a fost precedată de un funambulesc şi inutil tur al aeroportului, ocazie cu care am trecut de filtrele de securitate de cîteva ori, făcînd (mărunţel) inventarul amănunţit al înjurăturilor de stadion din limbile surori română şi italiană.

Toată lumea a fost de acord că în recepţia hotelului limitrof aeroportului miroase a bălegar, lucru inedit şi frizînd rusticul, avînd în vedere şi poziţia sa eminamente rurală. Piscina era foarte mare şi curată, în schimb.

Distanţa mare dintre Bergamo şi Milano a făcut ca programul liber ales să nu depăşească 4-5 ore, timp în care:

- am mîncat o îngheţată sărbătorească (recomandarea vînzătoarei românce cu ochii de un albastru iiiiinfinit (de clar) a fost lămîie, fistic şi pepene galben).

- am salutat iniţiativa revistelor Elle şi Marie Claire de a da bani pentru restaurarea Domului (la schimb cu un gigantic mesh):



- mi-am uitat ochelarii de soare într-o cabină de probă, pentru a-i recupera mai tîrziu, nesperat

- am mîncat un rizotto divin cu ciuperci porcini şi şofran

- idem fussili cu calamar şi ierburi

- am cunoscut pe Peter Voets, marketing manager al easyJet pe Europa de Est, un cetăţean al lumii (născut în Belgia, crescut în Franţa şi Elveţia, lucrat şi stat cu anii în Argentina, Anglia şi China), care a mărturisit că, din fascinaţie pentru brandul PLAYBOY, şi-a cumpărat o pereche de pantofi PLAYBOY din China, deşi ştia că sînt replici.

- am admirat degajarea milanezilor, savoir vivre-ul lor şi felul natural, aproape elegant, în care bărbaţii îmbrăcaţi impecabil poartă pe braţ casca scuterului.

A fost pe fugă, dar mi-a tihnit.

sâmbătă, 8 septembrie 2007

La Motoare

Mă întîlnesc, la coada de la bar de La Motoare, cu Cosmin Popan, cunoscut de cînd lucra la A&A Records.
-Ce faci? (zic) Unde mai lucrezi? Te citeam pe IqAds...
-Lucrez la Cotidianul de ceva vreme. Tu? Tot la PLAYBOY?
-Tot...
-Am auzit că ţi-ai deschis blog, dar nu ţi l-am citit.
-(Stupoare) Cum poţi să "auzi" despre un blog dacă nu citindu-l?
-Păi n-a scris Comănescu de tine?

Pam, pam (ca la cuplete)

miercuri, 5 septembrie 2007

Erica, Erica...

Revin cu fotografia Ericăi, pe care am făcut-o în cadrul workshop-ului fotografic de la Lac de Verde, Breaza. E pentru prima oară cînd aşez nişte lumini (glamour plus contour în cazul de faţă) şi cînd îmi dau seama de infinitatea de declinări de iluminare care derivă din doar cîteva scheme clasice. Poate mă apuc de fotografie... Ericăi i-a plăcut... Cei de la Carlsberg au clasat-o pe locul doi întrucît nu conţinea elemente de brand...




Later edit: iată, mai jos, poza cîştigătoare, a lui Cristian Stan. E mai bună decît a mea? Opinii, vă rog.

luni, 3 septembrie 2007

Peroni Ambientalia la Mamaia

Formatul de presstrip Peroni a fost livrat jurnaliştilor pentru a treilea an consecutiv în vara asta, în luna iulie. Iniţial un format revoluţionar, plin de glamour, cu plămîn, formatul riscă, prin repetiţie, să se tocească.

Ideea e aşa: se merge în weekend la mare, se stă la un hotel de lux (iniţial Savoy, apoi excelentul Ibis din Portul Tomis), se face plajă cu frapiera la cap, se călătoreşte cu yacht-ul Peroni, se mănîncă în cele mai selecte localuri din Mamaia sau Constanţa (Crazy, New Safari) şi se face o noapte de clubbing prin locurile fierbinţi din Mamaia. Anul trecut, s-a făcut combinata alpină Cucaracha (de încălzire) plus Mania (unde oricum lucrurile se întîmplă de la ore mici încolo). Anul ăsta, Mania a lipsit din meniu, clubul fiind adjudecat de brandul rival Becks. Lucrul s-a simţit, pentru că a fost practic eliminat punctul terminus şi climaxul călătoriei.

Pe rînd:

Nu ştiu cum a fost la plajă pentru că m-a luat somnul pe imensul prosop PERONI pe care l-am primit. Cred că a fost bine.

De la hotel, se merge (pentru accentuarea feelingului italian) cu Alfa Romeo pînă pe cheiul Portului Tomis. Ce n-am înţeles în nici un an e nesimţirea cu care maşinile trec printre mesele terasei On Plonge, sub privirile vizibil deranjate ale clienţilor, cărora le stă dumicatul în gît. Anul ăsta, a picat şi parteneriatul cu Auto Italia care livra pentru eveniment cîteva limuzine de top (159 GTA, 166), maşinile cu care am mers (147) fiind confiscate pe perioada verii de la angajaţii Peroni. Yacht-ul Peroni e elegant, iar muzica revărsîndu-se din cabină e bine aleasă pentru o seară italiană de maxime fiţe. În larg, hula şi valurile contribuie la un tangaj aproape vomitiv pentru unii, iar pentru alţii e sursă de fun. Anul ăsta a fost frumos, erau meduze uriaşe, care-şi umflau alene clopotele verzi. E fun să bei bere la prora.




Restaurantul Safari (renumit pentru conflictul lui Adrian Mutu cu un serveur care s-a terminat contondent în aceeaşi seară) s-a renovat insesizabil şi s-a relansat sub numele New Safari. Aceleaşi meniuri ca în fiecare an. Mîncare bună, servire bună. Priveliştea asupra Portului Tomis face toţi banii ăia mulţi.
Restaurantul Crazy e probabil singurul cu clasă din Constanţa. Mîncarea impecabilă. Servirea silenţioasă. Muzica dată cît trebuie de tare. Bucătarul Pokemon, într-o formă de zile mari. Nota 10.

În club, s-a mers aşadar doar la Cucaracha, unde seara a început cu un simpatic concert Compact (rectificare! Holograf) (cu un Dan Bittman mai beat ca niciodată). Interesant e că, deşi nu are nici un concept, clubul de scînduri şi paie e tot timpul arhiplin. Dansa de pe un picior pe altul şi Arsenie (ex O-Zone), Cream îşi dădea cu mişcări reflexe părul pe spate, iar Costi Ioniţă se lovea în ritmul muzicii, de-a lungul braţului, cu karata. Lumea era pestriţă şi nu se prea distra. Venise să se afişeze. Muzica, un compot aproape greţos de Bittman plus latino plus house plus oldies. Singurul lucru mişto a fost revărsatul zorilor care amestecat cu alcool şi muzică house dă un oarecare efect de Ibiza.

Concluzia: Oricît de obosit ar fi, Peroni are unul dintre cele mai aproape de brand presstrip-uri.