luni, 3 septembrie 2007

Peroni Ambientalia la Mamaia

Formatul de presstrip Peroni a fost livrat jurnaliştilor pentru a treilea an consecutiv în vara asta, în luna iulie. Iniţial un format revoluţionar, plin de glamour, cu plămîn, formatul riscă, prin repetiţie, să se tocească.

Ideea e aşa: se merge în weekend la mare, se stă la un hotel de lux (iniţial Savoy, apoi excelentul Ibis din Portul Tomis), se face plajă cu frapiera la cap, se călătoreşte cu yacht-ul Peroni, se mănîncă în cele mai selecte localuri din Mamaia sau Constanţa (Crazy, New Safari) şi se face o noapte de clubbing prin locurile fierbinţi din Mamaia. Anul trecut, s-a făcut combinata alpină Cucaracha (de încălzire) plus Mania (unde oricum lucrurile se întîmplă de la ore mici încolo). Anul ăsta, Mania a lipsit din meniu, clubul fiind adjudecat de brandul rival Becks. Lucrul s-a simţit, pentru că a fost practic eliminat punctul terminus şi climaxul călătoriei.

Pe rînd:

Nu ştiu cum a fost la plajă pentru că m-a luat somnul pe imensul prosop PERONI pe care l-am primit. Cred că a fost bine.

De la hotel, se merge (pentru accentuarea feelingului italian) cu Alfa Romeo pînă pe cheiul Portului Tomis. Ce n-am înţeles în nici un an e nesimţirea cu care maşinile trec printre mesele terasei On Plonge, sub privirile vizibil deranjate ale clienţilor, cărora le stă dumicatul în gît. Anul ăsta, a picat şi parteneriatul cu Auto Italia care livra pentru eveniment cîteva limuzine de top (159 GTA, 166), maşinile cu care am mers (147) fiind confiscate pe perioada verii de la angajaţii Peroni. Yacht-ul Peroni e elegant, iar muzica revărsîndu-se din cabină e bine aleasă pentru o seară italiană de maxime fiţe. În larg, hula şi valurile contribuie la un tangaj aproape vomitiv pentru unii, iar pentru alţii e sursă de fun. Anul ăsta a fost frumos, erau meduze uriaşe, care-şi umflau alene clopotele verzi. E fun să bei bere la prora.




Restaurantul Safari (renumit pentru conflictul lui Adrian Mutu cu un serveur care s-a terminat contondent în aceeaşi seară) s-a renovat insesizabil şi s-a relansat sub numele New Safari. Aceleaşi meniuri ca în fiecare an. Mîncare bună, servire bună. Priveliştea asupra Portului Tomis face toţi banii ăia mulţi.
Restaurantul Crazy e probabil singurul cu clasă din Constanţa. Mîncarea impecabilă. Servirea silenţioasă. Muzica dată cît trebuie de tare. Bucătarul Pokemon, într-o formă de zile mari. Nota 10.

În club, s-a mers aşadar doar la Cucaracha, unde seara a început cu un simpatic concert Compact (rectificare! Holograf) (cu un Dan Bittman mai beat ca niciodată). Interesant e că, deşi nu are nici un concept, clubul de scînduri şi paie e tot timpul arhiplin. Dansa de pe un picior pe altul şi Arsenie (ex O-Zone), Cream îşi dădea cu mişcări reflexe părul pe spate, iar Costi Ioniţă se lovea în ritmul muzicii, de-a lungul braţului, cu karata. Lumea era pestriţă şi nu se prea distra. Venise să se afişeze. Muzica, un compot aproape greţos de Bittman plus latino plus house plus oldies. Singurul lucru mişto a fost revărsatul zorilor care amestecat cu alcool şi muzică house dă un oarecare efect de Ibiza.

Concluzia: Oricît de obosit ar fi, Peroni are unul dintre cele mai aproape de brand presstrip-uri.

3 comentarii:

cronicaru' spunea...

hai mai cata, ce naibilui! taman tu? nu ma asteptam la tine sa stii!sa-l bagi tu pe ditamai bitmanu (odata cu doi t alteori cu unu?) la compact? pai el e de compact? vezi ca se supara si plange, doar stii melodia aia cu si baietii plang cateodata. atunci cand ii supara mihaila.
in rest, ce dreaq ai devenit asa monden? maine, poimaine te pomenesti ca nu mai are loc de tine prin reviste de paparazzi alde lazariuca, ion ion ion, udrea, elena baseasca.

cronicaru' spunea...

ba, inca una, scoate ma fratele meu alb chestia aia cu moderatu' comentariilor. e frustrant pt al de comenteaza. daca apare frunu de te injura, scoate-l in suturi afara. si acu' nimeni n-a murit daca a fost muyt odata.

Catalin Mihaila spunea...

Rectificat, pus cenusa in cap, simtit vinovat :D Ceasul rau...