vineri, 30 noiembrie 2007

3 ani de Guerilla

A fost chef aseară, în clubul Spice, de pe Calea Victoriei. Radio Guerilla a împlinit 3 ani de existenţă şi a dat de băut&mîncat. Din nefericire, băieţilor le-a scăzut drastic entuziasmul, iar petrecerea s-a rezumat la cele de mai sus.
Am fost la toate cele trei chefuri din istoria postului. La primul a fost delirant. A ieşit o bătaie spontană şi generalizată cu bucăţi din tortul imens, aniversar. La a doua, a fost ok, a cîntat Tamango&Co, chiar dacă spaţiul alb, stylish, din Embryo nu se potrivea neam cu conceptul postului şi al petrecerii.

Aseară, a fost cel mai subţire. Pe scenă, au cântat coveruri nişte băieţi pe care nu i-am mai văzut şi care au lăsat adunarea inertă. Guerilla şi 24Fun aveau, pe vremuri, cele mai bune şi vii playlist-uri şi punctau decisiv cu cîte un Sandy Jonquille, Dan Spătaru, Mihai Constantinescu (O lume minunată), Angela Similea (Casa mea), toate recuperate posmodern, în cheie ludică, după modelul "Macarale". Era fun. Playlistul de aseară a n-a avut nerv şi crescendo, fiind o plată înşiruire de hituri 80's and more.

Totuşi, umorul băieţilor a salvat mult. Pe plasme se difuzau secvenţe din emisiuni tv de folclor, din Trădaţi în dragoste, scene de la OTV, etc. Cadoul şi-l customiza fiecare, avînd de ales CD-uri de pe o masă (am luat un Alicia Keys!) sau kitch-uri din engros-ul Europa de pe alta (telefoane din plastic care scot sunete, ceasuri cu baterie, etc.). Funny. Şi mîncarea a avut uşoare accente funny, în unele din recipientele de inox încălzite cu spirtiera putîndu-se găsi sărmăluţe cu mămăligă. Zacusca a fost excelentă, şi la fel a fost şi Dobrovolschi care a povestit adunării cum acum trei ani şi ceva a primit un telefon. Era Liviu Mihaiu care i-a zis: "Bă, noi facem radio. Dacă nu te bagi, sugi pula!"

miercuri, 28 noiembrie 2007

Şi jaguarii se împuşcă, nu-i aşa?

Ieri, la Zoo Băneasa, un jaguar, sătul de celula prea mică, a încercat să evadeze. A reuşit să rupă (!?) grilajul care îl despărţea de zona gri (cea baleiată de reflectoare, în filmele cu evadări) după care s-a împotmolit la ultimul gard dinaintea libertăţii. După ce s-a încercat fără succes tranchilizarea sa (de ce fără succes????), el a fost împuşcat de îngrijitorii grădinii zoologice. Iată că lucrurile de la un zoo real nu sînt nici pe departe asemănătoare cu ce am văzut în Madagascar (vezi şi moartea tragică a elefantului de la acelaşi zoo!).

Conluzii:
1. Îi refut pe îngrijitorii care au făcut asta. Se pare că o anchetă e, totuşi, în curs.
2. Am impresia, cumva, că jaguarul s-a sinucis. La zoo Băneasa n-am fost, dar animalele din grădina zoologică din Dumbrava Sibiului au aproape toate priviri sinucigaşe.
3. Ar trebui să fie un semnal şi pentru marca omonimă de maşini de lux, chiar dacă pare patetic.

marți, 27 noiembrie 2007

I did it

Da, am votat.

miercuri, 21 noiembrie 2007

Balul Academiei Caţavencu

În fiecare an am fost invitat la Balul Academiei Caţavencu şi nu m-am dus. Anul ăsta, n-am mai primit invitaţie, dar m-am dus. S-a ţinut la Casa Poporului. Băieţii de la intrare erau foarte relaxaţi, inclusiv cei care făceau percheziţia corporală obligatorie la orice intrare în Palatul Parlamentului. Am intrat fără să arăt nimănui nimic.

Lume multă, sală mare, sonorul dat prea tare. Fum. Unde roteai ochii, un politician. Ceremonia de decernare, simpatică, funny. Ţi se lăţea un zîmbet pe faţă. Ioan T. Morar e un foarte bun MC - spontan, dribleur, inspirat. N-am înţeles de ce Victor Ponta a ridicat premiul în numele lui Ion Iliescu, deşi era şi Corlăţean prin preajmă. Pentru că la eveniment sponsorul principal a fost ClickNet, premiul domnului Iliescu s-a numit, foarte inspirat, ClickNiet. Cîţiva membri din redacţie (Goace, Drogeanu şi încă vreo doi) se preumblau cu căşti de subingineri pe cap, pe care fuseseră instalate webcam-uri. Transmiteau live, pe net. Idee mişto (probabil a sponsorului).

I-am mai văzut pe: Tăriceanu (a şi fost "premiat"), Gheorghe Dinică (topit, într-un costum uşor ponosit, care-i rămăsese larg şi, parcă, lung - mi-a rupt inima), Răzvan Ungureanu întreţinîndu-se cu o doamnă cam fanată (îi iert orice, pentru că ştie latineşte şi greceşte), Varujan Vosganian făcîndu-i complice cu ochiul şi trăgîndu-i o carabă amicală pe spatele fragil lui Florin Iaru, oameni de vînzări gîrlă şi cîţiva jurnalişti outsideri.

Plusuri: Cod vestimentar destul de strict, care a dat evenimentului un aer elegant, sofisticat. Smokingurile "academicienilor" excelente (+ Simona Tache cu o preafrumoasă bască so 30's şi ochelari cu ramă de baga). Locaţie foarte bună, mare, aerisită, elegantă. Chivas Regal(de 12 ani, ce credeaţi?).

Minusuri: Sonorul dat mult prea tare împiedica socializarea. După decernare, pe un public neîncălzit, a intrat pe scenă un taraf care presta o muzică ţigănească decentă, dar care s-a lipit de invitaţi ca apa de gîscă. Oamenii au început să plece, infirmînd buna tradiţie a petrecerilor din trustul Caţavencu (24Fun, Guerilla), repere pentru petrecerile din Bucureşti. La 10:30, balul a intrat în moarte clinică. Poate că nici nu-şi propusese să trăiască mai mult...

luni, 12 noiembrie 2007

EMA, Munchen 2007

Sînt dator de vreo săptămînă cu relatarea despre European Music Awards, la care am luat parte la Munchen. Timpul nu prea mai are răbdare cu mine, lucru care i s-a-ntîmplat şi lui Moromete, însă el tăiase salcîmul, eu nu.


Am aflat cum arată un show adevărat, în care artiştii nu prea deţin ponderea happening-ului, transformîndu-se în pretexte, şi fiind doar cireaşa de pe un tort de lumini+efecte pirotehnice+animaţie impecabilă+organizare nemţească+maşinărie de marketing at its best. Fotografia de mai jos e luată (cu telefonul, vai) cînd pe imensa scenă-ecran se producea Mika şi sper să ilustreze parţial ce spuneam mai sus.

Trupa nemţească Tokyo Hotel a fost huiduită la început, însă pentru că au făcut spectacol (la mijlocul piesei, a început o ploaie torenţială exact pe pătrăţica unde cîntau ei) au fost răsplătiţi cu aplauze furtunoase. Lipsa de valoare se estompează graţie artificiilor baroce.
În pauze, o armată de vreo 20 de oameni se năpustea pe scenă, strîngeau butaforia de la piesa precedentă, dădeau cu T-ul şi instalau silenţios şi eficient o nouă nebunie.

Inclusiv conferinţa de presă din preziua show-ului, starring Snoop Dogg, Dave Grohl & Taylor Hawkins (Foo Fighters) şi cele trei trupe finaliste ale noii categorii (New Sounds of Europe) printre care şi românii de la Firma, a fost un show în sine, cu host de la MTV Germania, cu 'jde mii de televiziuni invitate şi cîteva sute bune de jurnalişti prezenţi, din toată lumea.



Întrebat de cineva (nu de mine) cînd o să vină şi în România, Snoop (prezentatorul EMA '07) a pufnit şi s-a adresat, lateral, unui interlocutor imaginar "Did you hear this motherfucker?" (fonetic: giuhirdizmafac?) şi apoi celui care i-a pus întrebarea: "When you'll get your money ready, motherfuckers!" după care toată lumea a rîs, satisfăcută că obraznicul a fost pus la punct.



Panzerul PR-istic a fost impecabil, chiar dacă agenţia era de sorginte britanică. Ca jurnalist, se asigurau că eşti tratat exact la fel ca orice star venit să cînte, cu shuttle-uri VIP la dispoziţie 24/24, boy care deschide portiera şi duce bagajul, tratament spa şi de hair styling în acelaşi hotel în care erau cazaţi şi Avril Lavigne (am întîlnit-o pe culoar şi i-am admirat meşa roz!), Craig David ori Michael Stipe (vezi Academia Catavencu de saptamîna trecută!).

Hotelul era încercuit de fani care ziua zbierau, agitau aparatele foto şi aşteptau, indefinit, pe vreun Godot, iar noaptea se făceau covrigei pe trotuar, în sacii de dormit, şi visau că-şi ating idolii.

Tratamentul VIP a inclus şi o seară la cel mai exclusivist club din Munchen (Nektar) (vezi PLAYBOY-ul de luna viitoare!) şi invitaţii la petrecerea de după spectacol, unde au fost vreo 2000 de suflete într-un club gigantic, dintr-o fostă fabrică de la marginea oraşului. Whyclef Jean (ex-Fugees) a ţinut un recital-maraton, în care a cîntat de la House of Pain (Jump Around) - lait motivul serii - trecînd prin repertoriul Fugees, Bob Marley, Bee Gees şi pînă la bucăţi de pe noul lui album solo. La un moment dat, a urcat şi Shaggy pe scenă pentru un mic featuring. Era prin preajmă cu un pahar de vodcă + orange juice şi i s-a făcut poftă de cîntat... Lui Whyclef i se rupseseră-n cur reiaţii de firmă, ca urmare a unei mişcări de dans neinspirate. Transpira abundent, dar continua să cînte şi să anime megapetrecerea. Aş vrea să văd orice artist din România cîntînd live 4 ore şi întrebuinţîndu-se 110%, cum l-am văzut pe Whyclef.


Corolar: VIP-urile nemţilor sînt oameni mult mai fini decît ce se vede în Bamboo, îşi conduc maşinile lor puternice foarte natural şi fac mişcări fireşti cînd sînt îmbrăcaţi în smoking.