miercuri, 30 aprilie 2008

Imperiul cretinilor

Jean-Claude Guillebaud este un cunoscut scriitor şi jurnalist francez, care, pe lîngă cărţi şi eseuri diverse, scrie şi o rubrică pe subiecte media, iuliancomănesciană, în suplimentul tv al revistei Le Nouvel Observateur. Articolul din ultimul număr conţine concluzille triste ale unui zapping transeuropean pe posturile private de televiziune.
Citez cîteva expresii sugestive: "prostie vulgară", "imperiul cretinilor", "paiete de doi bani", "prevalenţa vulgarităţii mintale". Televiziunile private din ţările comunitare? "un iarmaroc ţipător şi compulsiv unde prevalează paietele de doi bani, jocurile infantile, surîsurile publicitare, confesiunile lamentabile şi sînii siliconaţi."

Nu mă abţin şi mai traduc un pasaj în legătură cu prezentatorii de emisiuni tv:
"Peste tot, aceeaşi demagogie declamatorie, acelaşi zîmbet calibrat şi aceeaşi folosire a unui suspans de şmecheraş cu scopul obsesiv de a-l ţine cu orice preţ în faţa ecranului pe telespectator. Ai zice că sînt veniţi toţi dintr-un laborator biotehnologic sau dintr-o fabrică de clone. Toţi afişează freze standard şi o gentileţe carnasieră."

Concluzia e tăioasă: televiziune+profit = imperiu al cretinilor

Desigur, Guillebaud e mai mult un scriitor decît un analist media, însă nu-mi pot reprima zîmbetul aprobator.

miercuri, 23 aprilie 2008

Ice Age 3

Încălzire globală? Mai pardon. Glaciaţiune. Nu vedeţi că e din ce în ce mai frig? (?!) Ce se întâmplă? Phil Chapman, singurul astronaut autralian, publică în "The Australian" un articol dătător de speranţe pentru cei îngrijoraţi de ruperea în două a Groenlandei. Al Gore să facă bine să tacă! Se pregătesc schiorii pentru un regal la altitudini mici.

Potrivit domnului astronaut, avem o şansă din 500 (nu-i rău!) ca în următoarele decade să asistăm la a doua glaciaţiune. Şanse mai mari (fifty-fifty) sînt să simţim un Crivăcior generalizat în următorii ani şi ca reumatismul şi degerăturile să fie printre primele cauze de mortalitate.
Am putea întîrzia (dacă am vrea), totuşi, glaciaţiunea, prin mobilizarea tuturor buldozerelor din lume şi folosirea lor la sisifica deszăpezire a Siberiei, în aşa fel încît Pămîntul să absoarbă (şi nu să reflecte) căldura solară. În paralel, bombe nucleare ar putea fi binişor detonate pe supt calotele polare şi în general, în orice vecinătate a unor depozite masive de gaz metan, pentru a le destabiliza şi a le facilita descărcarea în atmosferă. Graţie efectului lor de seră, vom mai trage puţin de timp. Film SF? Nicidecum. Sînt opiniile Gagarinului australian.

miercuri, 16 aprilie 2008

Telefoane moleculare

Foştii mei colegi de ţigară, băieţii de la go4it.ro au lansat un concurs cu o miză interesantă - un telefon Nokia E90. Nu-mi doresc acest telefon (dacă îl cîştig, îl donez următorului de pe listă dimpreună cu o lumînare), dar o să particip pentru că îi apreciez pe băieţi şi pentru că e fun.

Am avut mai multe telefoane, de la Philips Fizz încoace, şi niciunul nu mi-a satisfăcut toate exigenţele. Nici măcar actualul, un iPhone de 8gb. Pe rînd:

  • - Nokia 5110 e un telefon pe care se poate juca şarpele pînă la împăienjenirea privirii. Am făcut scoruri astronomice, dar am aflat prea tîrziu că există campionate internaţionale de şarpe. Am dat şi un mail cu el (prin 1998?), dar au ajuns în jur de 50 de bucăţi identice la destinaţie şi m-am lăsat de acest sport.

  • - Evergreenul Nokia 6310i e un telefon excelent, cu o autonomie impresionantă, dar atît. E ergonomic şi poate cel mai reuşit telefon de tip candybar ever. Alunecă frumos în buzunar şi stă bine în mînă. Te poţi baza pe el în orice ocazie. Bun şi ca armă albă, pentru că rezistă exemplar la şocuri. De vreo două ori am aruncat cu el după animale (oameni sau nu). Wapul merge. M-am conectat şi pe yahoo messenger cu el. Are o interfaţă spartană, care consumă extrem de puţin curent şi percutează fulgerător. Între timp, însă, lumea a evoluat.

  • - Nokia 9300i e un comunicator bun, însă Symbianul plin de buguri de pe el îl împiedică să performeze. Experienţa de browsing e traumatizant de lentă pe paginile neoptimizatepentru mobil, iar wifiul e puţin sensibil şi încinge telefonul la propriu. Multitudinea de setări îl transformă într-o cărămidă neprietenoasă, iar blocările dese te fac să vrei să-l vinzi. Ceea ce s-a şi întîmplat, destul de repede.

  • - Nokia 6233 e un telefon cinstit, cu o cameră de 2MP care performează bine. Browsingul e cam lent, dar merge cînd nevoile sînt presante (pariu cu băieţii, la bere). Nu posedă wifi, lucru indispensabil nowadays. Ecranul e ok pentru un telefon din clasa lui. Compact, cu plastice ieftine şi autonomie medie. La şocuri îi sare capacul. Nu e telefon de blogger. Am făcut cu el acest scurt footage care s-a făcut şi mai scurt la convertirea în .avi.

  • - Sony Ericcson w910i e un slide simpatic, poate cel mai simpatic pe care am pus mîna. Nu mi-am instalat net pe el, deci nu ştiu cum performează în www. Are minunatul şi revoluţionarul sistem Track ID, foarte util pentru melomani. M-a ajutat să fac acest filmuleţ pe care l-am postat, după ce l-am convertit în .avi. Are wow-factor şi walkman cu memorie upgradabilă de 1gb. E cam girlish, totuşi. Poate de bloggeriţă...

  • - Cel mai handy din toate telefoanele (am butonat multe altele, pe windows, symbian, you name it) este iPhone. E, clar, un telefon de blogger. Surful este o plăcere pe orice pagină (mai puţin pe cele în flash - Steve, if you read this, please make flash work on iPhone!), wifiul duduie, ecranul tactil e cu un pas înainte faţă de tot ce e pe piaţă, zoomul cu degetele e un moft pe fotografii, dar e excelent pe paginile web. Interfaţa e intuitivă şi relativ rapidă, freez-urile destul de rare. Mailul e uşor de accesat şi chiar mai uşor de trimis decît un sms. MMS nu are, dar se pot instala softuri care fac asta (pentru cine e dispus să dea 25 cenţi pe bucată în loc să trimită moca aceeaşi fotografie prin mail). Bateria ţine puţin, dar e de înţeles. Pentru aparatele care au efectuat jailbreak există o colecţie impresionantă de softuri third party care se pot instala printr-un simplu tap (pe barba fiecăruia). Camera de 2mp e slabă şi nu poate face filme. O poză postată pe blog din mers, pe principiul iPhone to flikr, flikr to blog găsiţi aici, iar altele mai jos, sub aceeaşi egidă, "Bucureşti, inima ţării":







Cred că o să rămîn cu iPhone o vreme.

vineri, 11 aprilie 2008

Mertan sau bemveu?

1. Am fost invitat să încerc senzaţiile de confort şi siguranţă pe care le dau limuzinele-amiral Mercedes S600 blindate, maşini care au transportat delegaţiile de demnitari participanţi la summit-ul NATO. O astfel de maşină nu poate fi condusă de oricine. Trebuie un oarecare training, avînd în vedere că distanţele de frînare sînt altele (maşina are 4 tone!). Au condus, drept urmare, şoferii de la SPP, aceiaşi care au mers cu delegaţiile. Blindajul de ultimă generaţie este cel mai rezistent de pe piaţă, limuzina fiind printre primele care beneficiază de geamuri electrice (geamul e gros de vreo trei degete de miner). Înăuntru - lux, calm şi voluptate. Scaune încălzite şi ventilate, ajustabile în zeci de poziţii, televizoare în tetiere, masaj, saună, spa. Tot ce vrei.



S-a mers în coloană oficială, anunţată la MAI, cu girofar în faţă şi în spate. 7 şalupe negre în care nu ştiai că sînt ziarişti sau demnitari. Întrebare către sepepist: "N-a fost, domne, cam strictă paza culoarului unic?" "Nicidecum. Uite-te la şoferii din trafic". Într-adevăr, un logan roşu (pe motorină) strivea acceleraţia şi, graţie cuplului motor fenomenal, ţîşnea şi se intercala în coloană, un Volvo (am maşină, bă!) forja, depăşea prin dreapta, şi se băga şi el, un nene cu un passat 2.0 tdi (patron la termopane?) făcea la stînga de pe prima bandă, tăind coloana pe la mijloc, iar un ford impetuos croşeta benzile într-un balet nesemnalizat. Nimeni nu păţea nimic, deşi indivizii se jucau cu focul.

2. BMW prin BMW Group Romania au făcut un workshop la Braşov, în care au arătat mici invenţii tehnologice care fac mari economii de carburant. Pneuri care permit continuarea călătoriei în caz de explozie (nu mai e nevoie de roată de rezervă => kg în minus), oprirea automată a motorului la stop şi repornirea instantanee la atingerea acceleraţiei, motoare mai puternice şi mai economice, etc.

Cel mai spectaculos sistem este Night Vision, care, prin infraroşu, "vede" căldura unor eventuale animale, pietoni, etc de pe carosabil. Sistemul se poate folosi cu succes şi in campingul de corturi din Vama Veche, unde se pot urmări, în lipsă de Spice Platinum sau alte canale adult, prin fîşul foii de cort, mişcările copulatorii ale rezidenţilor (hint dat de hîtrul trainer german).

Am remarcat cu încîntare bmw 135i, un coupe-rachetă (306 cai!) care miroase de departe a M.

Am executat jaloane şi frînări de urgenţă pe diverse variante de motorizare de la seria 1, 3, 5, activităţi îndeobşte plăcute şi eliberatoare de adrenalină.



P.S. Îmi cer scuze lui Marius Smădu, că nu m-am putut abţine şi iar am scris de maşini, deşi îi promisesem că nu mai fac.

miercuri, 9 aprilie 2008

1000$ pe minut

În dimineaţa zilei de 12 ianuarie a.c., un violonist cu şapcă a cîntat vreme de 45 de minte la staţia L'Enfant Plaza din Washinghton DC. E vorba de Joshua Bell, un celebru violonist american. Cînta cu vioara lui, un Stradivarius. 1097 de persoane au trecut pe lîngă el în acest răstimp. Dintre ele, doar una singură l-a recunoscut şi alta s-a oprit cîteva minute, uimită de tehnica impecabilă a violonistului boschetar. Joshua a strîns în total 32$, cu mult mai puţin decît ar fi adunat dacă trecătorii manelişti ar fi ştiut că vioara lui costă vreo 4 milioane de dolari şi că, în mod curent, el e plătit cu o medie de 1000 de dolari PE MINUT.
Ideea experimentului briliant îi aparţine columnistului Gene Weingarten de la Washinghton Post, care a fost răsplătit (alaltăieri!) cu un premiu Pulitzer pentru excelentul articol din susnumitul cotidian.

Totul a fost filmat cu o cameră ascunsă:

vineri, 4 aprilie 2008

Lux & cizme de cauciuc

Raza baleiantă a responsabilităţii civice este extrem de scurtă încă, la noi, unde luxul vine ambalat obligatoriu într-o glazură de natură fecală.
Două exemple:
1. Într-un cartier rezidential de lux de la marginea Bucurestiului, cu vile faraonice în stînga şi în dreapta, împrejmuite de ziduri de fortăreaţă şi porţi telecomandate, aleea care le desparte este atît de îngustă, încît şoferii evoluează echilibristic, la limita scrijelirii zidurilor cu oglinzile retrovizoare. Înţeleg, e scump metrul pătrat. Ar fi fost o soluţie, poate, instalarea unei telegondole şi suprimarea totală a drumurilor de acces. Atîţia metri pătraţi (x1000E bucata) s-ar putea cîştiga...

2. Am participat, în ultima vreme, la două evenimente la lounge-ul Fratelli de pe Lacul Tei, ambele cu cel mai exclusivist target: lansarea magazinului Mengotti şi cea a noului Jaguar XF. Patronii de la Fratelli, au transformat răposata terasă din scînduri negeluite (care a ars, după modelul Bamboo) într-un vereitabil complex de lounge-uri şi spaţii destinate evenimentelor de mare clasă. Au muncit bine, cu rezultate remarcabile, însă au neglijat spaţiile de parcare şi accesul la locaţie. La ambele evenimente, lumea şi-a parcat în devălmăşie maşinile de sute de mii de euro pe marginea ulicioarei desfundate şi pline de gropi, iar damele în blănuri au ajuns la eveniment cu pantofii de firmă plini de noroi. Ieşirea din complex, la terminarea evenimentelor, pe străduţa meschină, în pantă, echivalează cu o aventură şi readuce brutal pe pămînt pe cei turmentaţi de aburii glamour-ului.

miercuri, 2 aprilie 2008

PLAYBOY Filipine

Lansarea, în aprilie 2006, a ediţiei PLAYBOY din Indonezia, s-a lăsat cu manifestaţii şi violenţe de stradă. Gruparea islamistă FPI a protestat atît de vehement contra publicaţiei, încât redactorul ei şef a fost la un pas de a fi linşat.



Redacţia a fost totuşi temeinic devastată (mineri?), chiar dacă revista nu afişa decît o nuditate mai mult decît soft, la nivel de costum de baie. Redactorului şef, Erwin Arnada, i s-a intentat un proces de pornografie, pe care l-a cîştigat. Redacţia a fost însă imediat mutată departe de furia musulmanilor, în insula Bali, iar revista şi-a reluat apariţia lunară.


Asta e istorie.

Astăzi, 2 aprilie, a apărut o nouă ediţie, cea din Filipine, arborînd un stil sobru, fără nuditate frontală, dar mai "dezbrăcat" decît cel al ediţiei din Indonezia, îndrăzneala oprindu-se la nivel de sfîrc. Pericolul ca redactorul şef să fie luat în furci de populaţie este mai mic aici (religie preponderent catolică), însă traumatizantul exemplu al colegului indonezian bîntuie Oceania. Abia aştept primul număr. Ediţiile asiatice au un parfum aparte.

Succes!

marți, 1 aprilie 2008

Trafic şi arme

De cînd am intrat în NATO, am tot înjurat emanciparea automobilistică cu valoare de debaclu. Greşeam. De summit/sommet, circulaţia e fluidă, ipochimenii conduc mai cu fereală, considerînd cu seriozitate imaginea celor doi poliţişti prăzuliu-fluorescenţi din oricare intersecţie a oraşului. Nu mai e de şagă. În centru, străzile s-au transformat în bulevarde. Unde sînt maşinile parcate ca dinţii babei, pe margine? Unde sînt cafturile din intersecţii? Ce s-a întâmplat cu agresivitatea suicidă a piloţilor de "ursuleţi"? De ce "nu-mi mai ia nimeni faţa"?

Într-o zi obişnuită, maşinile se dirijează spre intersecţii cu o desperare care frizează panica dată de un seism sau de un incendiu într-o incintă. Unitatea de măsură este intersecţia. "Dacă trec şi de asta, o să fie mai bine", îşi spune şoferul, replicînd, în mic, un modus vivendi universal. La fel gîndeam şi eu despre teza la mate sau despre examenul de treaptă. Mă înşelam.

SUVurile şi-au redus din aplomb, nu se mai merge pe contrasens, lanternele de avarie şi-au pierdut du coup valenţa magică de PIUA universală, rămânându-le doar clămpănitul scurt şi calp de "mulţumesc, tu-ţi morţii mătii" (pentru rarele cazuri cînd eşti lăsat "să te bagi").

Ieşiţi în trafic, o, voi conducători auto! Azi, mîine, poimîine. Cît mai merge.

Au venit americanii! Ştia el, tataia, ce ştia...