vineri, 29 februarie 2008

Pati bar pe Mihai Eminescu

Ce pacat ca iPhone are o camera foto slaba! Altminteri, usurinta cu care se poate face lantul iPhone to Flickr to blog e remarcabila...

marți, 26 februarie 2008

PLAYBOY Party

Petrecerile PLAYBOY au fost dintotdeauna un important motor de imagine pentru brand. În Romania, ele au scris istorie in viaţa de noapte bucureşteană a primilor ani de dupa apariţia ediţiei autohtone. Toată lumea îşi doreşte să participe la o petrecere PLAYBOY, în parte pentru atracţia inexorabilă dată de miturile urbane. Formatul de petrecere PLAYBOY profesat la începutul ediţiei a fost cel potrivit pentru relativa secetă de petreceri din vremea respectivă (cele care erau, nu aveau un format, fiind un prilej de băut & mîncat ca la concurs). A mai ajutat şi selecţia strictă a invitaţilor precum şi codul vestimentar. Cred, totuşi că principalele motive de atracţie sînt miturile urbane (absurde, de cele mai multe ori - "am auzit că aduceţi o actriţă porno să facă o demonstraţie pe scenă") şi proximitatea fetelor frumoase, cu costume de iepuraş.

Mîine, PLAYBOY Romania sărbătoreşte 100 de ediţii mioritice cu o petrecere aniversară. Relatări, ecouri şi, sper, poze, aici.

luni, 25 februarie 2008

No Country for Old Man, man! #2



Anticipam aici (chiar înainte să fie nominalizat!) că Javier Bardem o să ia Oscarul pentru cel mai bun actor în rol secundar. Lucrul s-a întîmplat în urmă cu cîteva ore. Cu statueta în mînă, proaspătul premiat a agrăit:
"Wow. Pe bune, e fantastic. E o onoare pentru mine să iau premiul ăsta. Vreau, şi o să vorbesc repede. Le mulţumesc fraţilor Coen pentru că au fost suficient de ţicniţi să creadă că pot să fac aşa un rol şi pentru că m-au pus să-mi fac una din cele mai oribile freze din istorie.
Aş vrea să împart premiul cu toţi actorii din distribuţie; cu marele Tommy Lee Jones, cu marele Josh Brolin, cu marele Kelly MacDonald. Şi aş mai vrea să dedic premiul mamei mele, căreia o să-i vorbesc în spaniolă: Mama, esto es para ti. Esto es para tus abuelos, para tus padres, Rafael y Matilde. Esto es para los comicos de Espana que han traido la dignidad y el orgullo a nuestro oficio. Esto es para Espana. Y esto es para todos vosotros." (traducerea mea, sursa oscar.com)

Nu e dulce? Omul ia un premiu Oscar pentru un rol de criminal atroce cu privire de fiară şi i-l dedică mamei.

În afară de Oscarul pentru cel mai bun actor în rol secundar, filmul a mai luat aşa:
- cel mai bun film
- cea mai bună regie
- cel mai bun scenariu (adaptare)
, adică aproape toate premiile importante de anul ăsta.

Nu m-am entuziasmat degeaba....

joi, 21 februarie 2008

Kellie butelie

Rînjim de fiecare dată, cu satisfacţie nedisimulată, cînd aflăm despre prostia cronică a americanilor. E scandalos cum confundă ei, vai, Budapesta cu Bucureştiul, prizonieri - vezi bine - ai egocentrismului celei mai puternice naţiuni. Americanii? Nişte piftii ignare, îmbrăcate neglijent, cu tricouri lălîi şi blugi cu genunchi. Trestii gînditoare? Mai pardon, dom' Pascal! Nici trestii nici gînditoare. Şi mai luăm o gură de bere după care ne ştergem cu mâneca autosuficienţei şi rîgîim mulţumiţi de cît de livreşti ne sînt trimiterile. (asta pe post de monolog)

Face furori pe youTube acest pasaj dintr-o emisiune-concurs, în care blonda Kellie Pickler de la "American Idol" confundă Europa cu o ţară. So what? Aş vrea să văd o emisiune Ianţu-like, în care să i se pună unei dive autohtone întrebarea "Ce stat american are capitala la Madison?" Să vedem ce răspunde.



Kellie profesează o prostie benignă, vecină cu naivitatea, o prostie NEAGRESIVĂ. Prostia benignă e adorabilă de cele mai multe ori (mai ales dacă e vorba de o tipă mişto). Kellie reuşeşte şi un joc de cuvinte: în confuzia ei dintre "Hungary" şi "hungry", introduce - delicios - culinarul "Turkey".

Mi se pare mult mai urîtă prostia agresivă românească, din prime time, ca să nu mai vorbim de văditele diferenţe fizice dintre Kellie şi Vanghelie.

International Herald Tribune dedică fenomenului imbecilităţii made in SUA un interesant articol. De fapt asta vroiam să spun, şi nu ştiam cum.

luni, 18 februarie 2008

snow drift

Ca un criminal la locul faptei, m-am intors pentru un tete a queue la Snagov, unde mai mersesem cu un M3. Nu mai era atîta zapadă. Am fost cu maşina mea. Le-am deranjat avîntul copulator amorezilor de pe malul lacului (surprinzători de mulţi pentru gerul de afară).



Restanţă de la BMW M3. Asta e poate cea mai buna poza facuta in conditii de lumina precara (viscol) de un tip de la freelancer.ro:

vineri, 8 februarie 2008

Bond

Răsfoiesc, pentru un proiect editorial, interviurile date pentru ediţia americană PLAYBOY de diverşi actori. Şi ce găsesc? Un interviu cu Sean Connery din 1965, cînd deja făcuse trei din cele cinci producţii Bond care l-au consacrat. Ce se întîmplă? Anul era 1965, oamenii erau slobozi la gură şi feminismul se discuta în stadiul de surority, prin pivniţe. Astăzi, pentru o astfel de declaraţie, îţi iei catrafusele şi pleci înapoi în Scoţia:

"PLAYBOY: Ce părere ai despre bruscarea femeii, aşa cum Bond e silit uneori să facă?
SEAN CONNERY: Nu cred că e nimic anormal în a lovi o femeie - chiar dacă nu recomand ca lucrul să fie făcut în acelaşi fel în care se loveşte un bărbat. O palmă e justificată dacă toate celelalte alternative eşuează şi dacă femeia a fost avertizată. Dacă o femeie e isterică sau o ia razna încontinuu, atunci aş face-o."

PLAYBOY US, November 1965 (traducerea mea)

vineri, 1 februarie 2008

PLAYBOY Franţa

În luna noiembrie, ediţia franceză a PLAYBOY s-a repoziţionat radical şi s-a şi relocat de la Marsilia la Paris. Efectele au fost spectaculoase. De la o ediţie ternă, fără nerv şi culoare, a devenit o revistă excelentă, de lux, de citit din scoarţă-n scoarţă, cu cronica literară scrisă de Frederic Beigbeder, pictoriale care arată un alt tip de feminitate decît mult (prea) frecventatul pin-up made in America si interviuri cu mari artisti semnate, de obicei, de Yan Ceh, noul redactor şef al ediţiei. Revista reinterpretează spiritul PLAYBOY într-o cheie artistică, dîndu-i mai multă greutate şi miez. Diferenţa dintre ediţia franceză şi cea americană este, dacă vreţi, similară cu cea dintre cinematografia europeană şi cea hollywoodiană.

Numărul din decembrie conţine un interviu cu Philippe Sollers, scriitor celebru în Franţa, dar aproape necunoscut la noi, cu o abordare a sexualităţii similară celei a lui Picasso:

<<PLAYBOY: Aveţi vreo imagine, vreo amintire specială legată de sex, o situaţie care vă revine mereu în minte?
SOLLERS: Da, o prostituată pe care mi-o amintesc făcînd trotuarul. Nu împlinisem 18 ani şi tipa mă asalta repetînd insistent că vrea să "lucreze" pentru mine. Mi-a făcut o cravată excelentă dealtfel (cravatte - sex printre sîni, nota mea). Altminteri, am avut numeroase aventuri, de cele mai multe ori cu spanioloaice.
PLAYBOY: Bordelurile de astăzi nu mai sînt ce erau o dată...
SOLLERS: Nu mai sînt deloc. Prostituatele din Barcelona, unde am petrecut momente de încîntare, erau fete absolut delicioase. Şi amuzante. Mă tem că astăzi totul a fost igienizat în stil american sau nemţesc. Adevărata educaţie se capătă totuşi la bordel, nu la şcoală, aşa cum a explicat magistral şi Picasso în Domnişoarele din Avignon - care era, de fapt, numele unei străduţe din Barcelona unde el şi-a făcut "studiile".>>

PLAYBOY, Decembrie 2007, Ediţia franceză
(traducerea mea)