necalificarea vecinului

Pentru că nu am televizor (am renunţat, la fel cum am renunţat şi la ţigări), dar sînt totuşi curios de evoluţia în timp real a scorului din meciurile decisive, ascult cu urechea ciulită reacţiile cartierului. (Nu ţin cu nici o echipă, în afară de Gloria Buzău, din patriotism local, ale cărei rezultate le aflu cu tristeţe, din revista presei). La meciurile importante ale naţionalei, blocurile se cutremură într-un anume fel cînd băieţii marchează. Prelung, vibrant. Locuiesc într-un cartier eminamente stelist, iar golurile Stelei trebuie ştiut că reverberează diferit în beton. Acut, isteric, seismic. Astă seară (Dinamo-Lazio), am dedus din strigătul anemic al unei tipe (!?) că Dinamo a deschis scorul. Ea chiar a şi articulat, uşor gîtuit, "Gooool", pentru a-şi enerva soţul, probabil. Cînd a marcat Lazio însă, tot cartierul a vuit de bucurie, în trei rînduri. Am dedus că Dinamo a pierdut calificarea şi am luat cunoştinţă cu un al treilea tip de vuiet. Gîlgîitor, uleios. Mă întreb cu amărăciune dacă fenomenul este simetric şi se petrece, în oglindă, şi în cartierele dinamoviste, la meciurile europene ale Stelei. Şi dacă da, de ce?