vineri, 30 noiembrie 2007

3 ani de Guerilla

A fost chef aseară, în clubul Spice, de pe Calea Victoriei. Radio Guerilla a împlinit 3 ani de existenţă şi a dat de băut&mîncat. Din nefericire, băieţilor le-a scăzut drastic entuziasmul, iar petrecerea s-a rezumat la cele de mai sus.
Am fost la toate cele trei chefuri din istoria postului. La primul a fost delirant. A ieşit o bătaie spontană şi generalizată cu bucăţi din tortul imens, aniversar. La a doua, a fost ok, a cîntat Tamango&Co, chiar dacă spaţiul alb, stylish, din Embryo nu se potrivea neam cu conceptul postului şi al petrecerii.

Aseară, a fost cel mai subţire. Pe scenă, au cântat coveruri nişte băieţi pe care nu i-am mai văzut şi care au lăsat adunarea inertă. Guerilla şi 24Fun aveau, pe vremuri, cele mai bune şi vii playlist-uri şi punctau decisiv cu cîte un Sandy Jonquille, Dan Spătaru, Mihai Constantinescu (O lume minunată), Angela Similea (Casa mea), toate recuperate posmodern, în cheie ludică, după modelul "Macarale". Era fun. Playlistul de aseară a n-a avut nerv şi crescendo, fiind o plată înşiruire de hituri 80's and more.

Totuşi, umorul băieţilor a salvat mult. Pe plasme se difuzau secvenţe din emisiuni tv de folclor, din Trădaţi în dragoste, scene de la OTV, etc. Cadoul şi-l customiza fiecare, avînd de ales CD-uri de pe o masă (am luat un Alicia Keys!) sau kitch-uri din engros-ul Europa de pe alta (telefoane din plastic care scot sunete, ceasuri cu baterie, etc.). Funny. Şi mîncarea a avut uşoare accente funny, în unele din recipientele de inox încălzite cu spirtiera putîndu-se găsi sărmăluţe cu mămăligă. Zacusca a fost excelentă, şi la fel a fost şi Dobrovolschi care a povestit adunării cum acum trei ani şi ceva a primit un telefon. Era Liviu Mihaiu care i-a zis: "Bă, noi facem radio. Dacă nu te bagi, sugi pula!"

3 comentarii:

cronicaru' spunea...

mie-mi place postu, nu ma seaca decat desteptcismele emanate de mihaiu cateodata. dar la ce audienta au baietii din pacate dobro mai bine alegea alternativa lui mihaiu.

mARC spunea...

Eu ma obisnuisem atit de tare cu vocea lui Dobro dimineata incit in momentul in care a plecat din PRO FM am inceput sa am angoase existentiae si sa refuz sa vin la serviciu. In cele din urma, am schimbat trecut pe Guerilla, iar de atunci il ascult in fiecare dimineata. Catalin, nu te mai plinge de petreceri subtiri: nu te-am vazut vineri la J&B, la Start a party - sa vezi acolo nasoleala. 3.000 de oameni inghesuiti ca sardelele in conserva, fumigene de la tigari ca la trupele speciale (aerisire - muci si geamuri), doar 2 baruri la o gloata furioasa de petrecareti bautori. PLUS niste surprize speciale precum o rampa amplasata in bezna pe care trebuia sa pasesti ca sa ajungi inside si care avea pe ambele parti portiuni goale ce dadeau in hau! :)) prin urmare, au cazut si si-au rupt picioarele vreo 100 de oameni!

Catalin Mihaila spunea...

Salutare, Marc! Ma bucur ca n-am venit la J&B - am anticipat corect. De cind am vazut ca erau invitatii la liber pe situl evenimentului mi-am dat seama ca atmosfera o sa fie cam ca in telecabina care urca la 2000. Bine ca n-am venit - Doamne fereste sa-mi mai fring si ceva pe acolo. Am nevoie de picioare pentru schiat...