miercuri, 30 ianuarie 2008

Dansul grătarelor

Am admirat întotdeauna prospeţimea lingvistică a cuvintelor şi expresiilor argotice. De curând, am auzit, de la un personaj emblematic pentru registrul argotic, o expresie strivitor de juicy.

Reproş aruncat femeii ingrate, care a fost făcută "doamnă" de respectivul:
"Cînd te-am luat, îţi dansau grătarele-n frigider!" (E vorba de rafturile dispuse la distanţe ajustabile în interiorul frigiderului)

Se aşterne tăcerea.

marți, 29 ianuarie 2008

Glamour, glamour...

Fetele de la GLAMOUR mi-au pus două întrebări la care a trebuit să răspund în scris, prevalîndu-mă de funcţia de Redactor Şef Adjunct la PLAYBOY. La alte întrebări au mai răspuns Mihai Dobrovolski, Cătălin Matei şi Mihai Ghiduc şi astfel s-a pus de un material de tip testimonial. Pe ale mele, le redau mai jos, aşa cum le-am răspuns.
Ele au apărut în numărul pe februarie al susnumitei reviste pentru femei.

"1. Cum il fac pe un tip care imi place sa ma invite in oras?

După cum şi peştera hoţilor lui Ali Baba funcţiona după principiul parolei rostite corect şi hotărît, şi bărbaţii au parole şi cuvinte cheie de a căror eficienţă veţi fi mirate. Mintea unui bărbat e atît înspăimîntător de simplă cînd vine vorba de invitat în oraş, încît toate resorturile interioare care se screm la unison, dramele deciziei dublate de insomnii rebele şi petalele smulse meditativ margaretei sînt poveşti de adormit copiii. E suficientă colocaţia “sex oral” sau – de ce nu? tot nu vă costă nimic - “sex total” şi urechea mascului se ciuleşte a invitaţie în oraş. În altă ordine de idei, femeile în pas cu vremea ar trebui, de asemenea, să fie la curent cu ultimele tendinţe în materie de bărbaţi. E clar că industrializarea furibundă, găurile din şosete şi din stratul de ozon precum şi diversele noxe ne-au zdruncinat atît de mult masculinitatea încît dilemele ne sînt mai mari ca niciodată. Ne bucurăm ca nişte copii cînd sîntem invitaţi în oraş de gagici (şi plătesc ele!), avem unghiile date cu lac incolor, ne cîntărim şi deprimăm în fiecare dimineaţă, folosim măşti hidratante şi n-am mai dărîmat de multişor tencuiala vecinilor cu tăblia patului. În Japonia, idealul de frumuseţe masculină este un tip famelic, emaciat, (maximum 65 kg!) cu blugi cu talie joasă şi tunsoare în trepte. Fetele, în schimb, sînt bine dezvoltate, trupeşe şi guralive şi nu li se pare nimic anormal că iubiţii lor încep să fie mai mici decît ele şi să le împrumute hainele din şifonier. De exemplu, Lad Musicians, firma de ţoale a designerului nipon Yuichi Kuroda nu ţine măsuri pentru bărbaţi mai grei de 63 de kg. Ghiciţi cine pe cine invită în oraş, la Tokyo! Aud?


2. Cum pot sa imi dau seama ca am de-a face cu un aventurier?

De obicei, acest adevăr trist iese la iveală cînd e prea tîrziu, himenul e franjuri, iar materialele compromiţătoare foto+video sînt pe cardul lui de memorie. Dacă ţii, însă, cu tot înadinsul să afli adevărul gol-goluţ, într-un stadiu intermediar, poţi proceda în felul următor: să zicem că hăndrălăul pe care îl bănuieşti de gînduri ascunse face duşul postcoital. Totul e roz, orgasmele s-au înşirat ca mărgelele pe aţă şi omul a fost şi atent la postludiu, deşi, cu mîna cu care te încolăcea, butona la tv pe şestache. Se ia o sticlă de vodcă, una de vin şi una de bere, se amestecă cele trei licori şi se obţine un soi de sangria a sincerităţii care poate fi înnobilată cu bucăţele de măr sau cubuleţe de portocale, scorţişoară şi alte ierburi, după imaginaţie. Se scrumează cam 2-3 ţigări în bolul respectiv, mestecînd tot timpul pentru omogenizare. Se pot rosti şi diverse descîntece, din cărţi de profil, pentru sporirea efectului. Cînd impostorul iese din baie fredonînd degajat (de exemplu, „Big girls, you are beautiful”), a se întîmpina cu o halbă din susnumita licoare. Cum nu vrea să bea? Ce fel de femeie sînteţi dvs? A! Puteaţi să-l convingeţi mai uşor înainte de partida de sex? Păi aşa ziceţi! Nici o problemă, încercaţi în momentul pe care îl consideraţi cel mai prielnic. Principalul e ca omul să bea între 1 şi doi litri din poţiune, pentru ca sinceritatea să fie maximă. După îngurgitare, o să înceapă să dea ochii peste cap şi să deschidă gura ca peştele. Nu intraţi în panică! E efectul vălului de sinceritate care l-a pălit şi, cu ultimele rămăşiţe de luciditate, îşi dă seama de dezastru. Acum intraţi în scenă dvs, doamnă, cu replica următoare, rostită în faţa ochilor lui, ca să vă poată citi buzele în caz că nu mai aude: „Gelule, eşti un aventurier, mă?”. Răspunsul va fi unul sincer."

duminică, 27 ianuarie 2008

Radio Bucureşti

Dacă pînă acum mai aveam ezitări dacă să pun Radio Bucureşti (98.3 FM) pe frecvenţele favorite, azi am fost cucerit definitiv de calitatea programului de după amiază. E vorba de drama Zarazei şi a lui Cristian Vasile, scrisă (impecabil!) şi citită la microfon de Mircea Cărtărescu şi punctată cu melodiile interbelice ale nefericitului amant.

Ascult Radio Bucureşti de mult, de cînd am constatat că au un program de Jazz (vinerea seara), unul de blues (joi, parcă), iar că cel de rock, featuring Lenzi Chiriac, e duminica. Băieţii care fac politica editorială a postului sînt foarte vioi, trimiţînd mesaje ţintite în loc de compotul muzical deseori indigest al posturilor private care, în goana după crearea de spaţii publicitare cît mai apetisante, uită de ascultători. În plus, pe Radio Bucureşti nu prea e reclamă, există emisiuni cu concept, iar ştirile despre Bucureşti sînt foarte relevante şi la obiect.

Top 3-ul meu în acest moment arată aşa:

1. RFI
2. City FM (pt muzică) & Guerilla (pt vorbe)
3. Radio Bucureşti

Apreciez şi playlist-urile mai noului apărut, Smart Fm, dar mai e pînă intră în top.

marți, 22 ianuarie 2008

And the nominees are...

Adineauri s-au dat publicităţii lista nominalizărilor pentru premiile Oscar. După cum mă aşteptam, No Country for Old Men a primit 7 nominalizări, printre care şi cea pentru cel mai bun actor în rol secundar (Javier Bardem, vezi mai jos), cel mai bun film şi cea mai bună regie. Lista completă a nominalizărilor este aici.

Toată lumea se oftică din cauză că 432 nu a fost nominalizat la cel mai bun film străin, iar eu nu fac excepţie.

No Country for Old Men, man!

E foarte greu să creezi un personaj negativ valabil. Costă mult mai mult decît un erou reuşit şi e rezultatul unui efort scenografic important. Doctorul Hannibal Lecter (The Silence of The Lambs) a fost o revelaţie pentru spectatori, mai mult decît Bourne, Batman şi Rambo la un loc. Michael Knox (Natural Born Killers) a dat fiori lumii întregi. La fel şi Doctorul Lawrence Gordon (Saw) care însă şi-a mai pierdut din thrill prin inflaţia de sequel-uri.

În No Country for Old Men, fraţii Coen dau viaţă unui personaj negativ de Oscar.



Criminalul psihopat (cum altfel?) - Anton Chigurh - are vînă, metodă, principii, şi nu vorbeşte prea mult. E dotat cu un tub de oxigen - armă letală - şi îl ajută foarte mult faţa imobilă şi privirea fixă, cu efect paralizant. Ce diferenţă între Javier Bardem-ul din Carne Tremula sau Mar Adentro şi cel din No Country for Old Men! După Banderas şi Gael Garcia Bernal, din Spania se scoboară, iată, un alt mare performer.


Un film în care prestaţia excepţională a lui Tommy Lee Jones (county sheriff) este umbrită de personajul negativ (care şi cîştigă!), iar Woody Harrelson moare în al treilea cadru în care apare, nu poate fi ceva obişnuit. Păcat că Josh Brolin (personajul pozitiv cu nume texan - Llewelyn) nu reuşeşte să închidă prea bine triunghiul, fiind cam neconvingător în rolul de loser_ex_Nam_dar_dur_de_nu_se_poate. Nu s-au făcut încă nominalizările la Oscaruri, însă pariez oricît că atît filmul cît şi actorul (în rol secundar!) o să ia premii.

luni, 21 ianuarie 2008

Xmas fashion pictorial

Întrebare: Ce făceam eu în preajma Craciunului, în subsolul boltit al vilei PLAYBOY din Romană, costumat ca un cioclu (mai pardon, Men In Black!) cu un foen în mînă şi privirea ascunsă de lentile cu protecţie UV 100% (deşi nu era nevoie)?




Răspuns: făceam, la mişto, pe modelul, împreună cu toţi masculii din redacţia PLAYBOY, pentru un pictorial de fashion apărut în ediţia aniversară 100 care se găseşte încă pe tarabe.


Hint: În benzinăria MOL de la ieşirea din Sibiu, singurele două exemplare pe care le aveau erau desfăcute din ţiplă, aşa că cei care nu-şi permit să o cumpere ştiu unde să meargă la răsfoit.

joi, 17 ianuarie 2008

Re-ve-li-on!, Re-ve-li-on!

Prima istorie de vacanţă nu e o aventură ci o mezaventură. Revelion la Viena, după un drum istovitor (dintr-o bucată), cu ceaţă, polei, ieşiri uşoare în decor şi accelerări in extremis, TIRişti indolenţi care ar face orice să-şi alunge plictisul, bref, le bordel. Ajung, graţie GPS-ului (o invenţie la fel de revoluţionară şi utilă precum e şi telefonia mobilă), pe Shelleingasse şi parchez elegant, cu podul palmei, la numărul 7. Memorez (ca de fiecare dată) modelul maşinilor care mă flanchează (merţ ML şi nissan Micra) şi-mi văd de treabă. În ajun de an nou, pe la 8 seara, lumea se ferchezuia şi-şi dedea cu briantină. Am ieşit şi m-am dus la maşină să iau oarece. Între merţ şi nissan adăsta un hîrb de Lancie. Sylvie, nicăieri. Clipesc des, mă ciupesc de braţ şi-mi doresc să mă trezesc din somn. Nimic. Brusc, şniţelul vienez pe care-l îngurgitasem se face ghem. Mă duc, ca un somnambul, pînă la capătul străzii (am asigurare, am asigurare, am asigurare!) şi înapoi (poate mi-au făcut amicii o glumă şi au mutat-o!).

Nu-mi făcuseră nici o glumă, vai. Sun la poliţie, la urgenţe, la salvare, la 112, la 898989, în speranţa că maşina fusese ridicată de poliţie (dar de ce?). Obţin un număr de la o societate care se ocupă cu ridicatul maşinilor parcate aiurea.
-Is it a silver Civic? mă întreabă, providenţial, nemţălăul. Is here, you can come pick it up whenever you want, we're open around the clock.
-I'll be there tomorrow, zic, uşurat.
-No problem, it will cost you 214 euros. Happy new year!

RE-VE-LI-ON!, RE-VE-LI-ON!, RE-VE-LI-ON! (cînt cu jumătate de gură)

În prima zi a anului mă duc să o iau pe Sylvie, care petrecuse, ca o zdreanţă, noaptea de revelion în arestul poliţiei vieneze, curios să aflu de ce m-au ars.
-Cu ce am greşit?
-Aţi parcat în faţa unui garaj, la numărul 5.
-Moncher, am parcat la numărul 7, nu era nici un garaj acolo! Vă arăt locul!
-Vorbiţi cu poliţia. Ei au completat formularul în care scrie că aţi blocat accesul la numărul 5, unde e garaj. Reclamaţia a fost făcută de un Matiz cu numărul W xxxxxx.

Am mers şi la poliţie, să-mi explice. N-au reuşit. Într-o engleză aproximativă, susţineau că maşina a fost la numărul 5, cînd eu ştiam sigur că fusese la nr 7. M-am enervat, pentru că m-am simţit anchiulat. Imposibil să demonstrezi că ai parcat la nr 7. E cuvîntul tău contra cuvîntului lor.
-Păi e frumos, băi friţilor, să-mi luaţi maşina în ziua de revelion, numai pentru că e înmatriculată în România? Dumnezeii şi steaua voastră de scîrbe ariene!

Furia neputincioasă e cea mai rea specie. Am dat, turbat, ture pe străduţele limitrofe, să găsesc Matizul reclamant. I-aş fi scris o strofă din Doinaş pe portieră (cu cheia!), dar bănuiesc că era un Matiz cu colţi de argint, inventat de meschinăria agenţilor acefali.

miercuri, 16 ianuarie 2008

Şi cu mine 12, care-i şi întrece

La concursul, organizat de ele.ro, pentru desemnarea celei mai sexy duzini de bloggeri din Romania m-am clasat pe locul 12 din 126. E bine că am prins eşalonul fruntaş, totuşi...
Le mulţumim fanilor fără de care nu am putea exista, promitem să nu-i dezamăgim, sper să facem o figură frumoasă în acest retur de campionat, etc., etc., etc..

P.S. M-am întors din vacanţă. Revin cu detalii.