EMA, Munchen 2007

Sînt dator de vreo săptămînă cu relatarea despre European Music Awards, la care am luat parte la Munchen. Timpul nu prea mai are răbdare cu mine, lucru care i s-a-ntîmplat şi lui Moromete, însă el tăiase salcîmul, eu nu.

Am aflat cum arată un show adevărat, în care artiştii nu prea deţin ponderea happening-ului, transformîndu-se în pretexte, şi fiind doar cireaşa de pe un tort de lumini+efecte pirotehnice+animaţie impecabilă+organizare nemţească+maşinărie de marketing at its best. Fotografia de mai jos e luată (cu telefonul, vai) cînd pe imensa scenă-ecran se producea Mika şi sper să ilustreze parţial ce spuneam mai sus.

Trupa nemţească Tokyo Hotel a fost huiduită la început, însă pentru că au făcut spectacol (la mijlocul piesei, a început o ploaie torenţială exact pe pătrăţica unde cîntau ei) au fost răsplătiţi cu aplauze furtunoase. Lipsa de valoare se estompează graţie artificiilor baroce.

În pauze, o armată de vreo 20 de oameni se năpustea pe scenă, strîngeau butaforia de la piesa precedentă, dădeau cu T-ul şi instalau silenţios şi eficient o nouă nebunie.

Inclusiv conferinţa de presă din preziua show-ului, starring Snoop Dogg, Dave Grohl & Taylor Hawkins (Foo Fighters) şi cele trei trupe finaliste ale noii categorii (New Sounds of Europe) printre care şi românii de la Firma, a fost un show în sine, cu host de la MTV Germania, cu 'jde mii de televiziuni invitate şi cîteva sute bune de jurnalişti prezenţi, din toată lumea.

Întrebat de cineva (nu de mine) cînd o să vină şi în România, Snoop (prezentatorul EMA '07) a pufnit şi s-a adresat, lateral, unui interlocutor imaginar "Did you hear this motherfucker?" (fonetic: giuhirdizmafac?) şi apoi celui care i-a pus întrebarea: "When you'll get your money ready, motherfuckers!" după care toată lumea a rîs, satisfăcută că obraznicul a fost pus la punct.

Panzerul PR-istic a fost impecabil, chiar dacă agenţia era de sorginte britanică. Ca jurnalist, se asigurau că eşti tratat exact la fel ca orice star venit să cînte, cu shuttle-uri VIP la dispoziţie 24/24, boy care deschide portiera şi duce bagajul, tratament spa şi de hair styling în acelaşi hotel în care erau cazaţi şi Avril Lavigne (am întîlnit-o pe culoar şi i-am admirat meşa roz!), Craig David ori Michael Stipe (vezi Academia Catavencu de saptamîna trecută!).

Hotelul era încercuit de fani care ziua zbierau, agitau aparatele foto şi aşteptau, indefinit, pe vreun Godot, iar noaptea se făceau covrigei pe trotuar, în sacii de dormit, şi visau că-şi ating idolii.

Tratamentul VIP a inclus şi o seară la cel mai exclusivist club din Munchen (Nektar) (vezi PLAYBOY-ul de luna viitoare!) şi invitaţii la petrecerea de după spectacol, unde au fost vreo 2000 de suflete într-un club gigantic, dintr-o fostă fabrică de la marginea oraşului. Whyclef Jean (ex-Fugees) a ţinut un recital-maraton, în care a cîntat de la House of Pain (Jump Around) - lait motivul serii - trecînd prin repertoriul Fugees, Bob Marley, Bee Gees şi pînă la bucăţi de pe noul lui album solo. La un moment dat, a urcat şi Shaggy pe scenă pentru un mic featuring. Era prin preajmă cu un pahar de vodcă + orange juice şi i s-a făcut poftă de cîntat... Lui Whyclef i se rupseseră-n cur reiaţii de firmă, ca urmare a unei mişcări de dans neinspirate. Transpira abundent, dar continua să cînte şi să anime megapetrecerea. Aş vrea să văd orice artist din România cîntînd live 4 ore şi întrebuinţîndu-se 110%, cum l-am văzut pe Whyclef.

Corolar: VIP-urile nemţilor sînt oameni mult mai fini decît ce se vede în Bamboo, îşi conduc maşinile lor puternice foarte natural şi fac mişcări fireşti cînd sînt îmbrăcaţi în smoking.