luni, 1 februarie 2010

Alpin

Vineri seara, 29 ianuarie, văleat 2010. După o zi de schi istovitor pe bolovanii de pe Sulinar, trebuia restabilit echilibrul caloric. Restaurantul era plin de pedelei care se întreţineau zgomotos. Berceanu se preumbla printre mese ca un ginerică, îl lua pe după gîtul rozaliu pe Videanu şi dădea mîna cu falsă afabilitate cu baroni minori, din teritoriu. Garsonii erau depăşiţi de volumul de cereri de la mese şi treceau ignorînd concentraţi fluturările de mînă şi încercările de a le prinde privirea.
Pe noi, venetici picaţi acolo prin jocul hazardului, ne-au aşezat la o masă şi ne-au uitat acolo. După o perioadă, în care aşteptarea s-a transformat în iritare, am zărit carura unui personaj spilcuit în stilul înconfundabil al unui şef de sală, care se recomanda ca atare ginind atent fluxul aprovizionării de la mese. I-am făcut semn şi l-am rugat cu ironie nedisimulată să ne facă cunoştinţa unui chelner din subordine. S-a oferit politicos să ne ia comanda chiar el, dacă nu e cu bănat. Nu era.
Sticla de vin a adus-o sommelierul restaurantului (!!), care i-a făcut o scurtă prezentare şi a turnat profesionist în pahar aşteptînd verdictul. Iritarea mi se transformase în uimire. Deci se poate! Şeful de sală ne-a vizitat radios şi şi-a cerut scuze pentru întirzierea iniţială. What? Cum se poate aşa ceva? Unde sîntem aici?
Mîncarea a sosit repede. Chelnerul şi-a cerut şi el scuze pentru prejudiciul de a ne fi făcut să aşteptăm. Deja mă uitam speriat în jur să nu fiu ţinta unei farse televizate. Nu eram. Am examinat cu grijă mîncarea. Era ok. Flegme ioc. De la o vreme, am cerut să plătim. Acelaşi chelner care se scuzase, a adus nota, s-a mai scuzat o dată şi ne-a oferit umil 10% reducere pentru întîrzierea cu care am fost serviţi. S-a retras cu spatele cîţiva metri şi ne-a zîmbit. Eram în corzi. Romanii din noi tînjeau după remarcă deplasată, o revanşă cît de mică a serveurilor. Ceva!
La plecare, şeful de sală s-a întors să se asigure că mîncarea a fost ok şi să-şi ceară scuze pentru primirea rea, în speranţa că vom uita incidentul.
Am plecat împleticindu-mă de la Restaurantul Tosca al Hotelului Alpin. Vreau să cred că aşa e mereu şi că nu am fost confundat cu vreo beizadea.

3 comentarii:

Anonim spunea...

Salut www.SpuneNuDrogurilor.com este o echipă recent formată, nonprofit, care şi-a propus să lupte pentru conştientizarea opiniei publice, a tinerilor debusolaţi de societatea în care trăim despre tot ceea ce înseamnă consum de droguri într-un fel sau altul.
Dacă prin acţiunea ta, salvezi o singură viaţă de la decădere, consideră că ţi-ai atins scopul, alături de noi toţi ceilalţi.

Dacă doreşti să susţii această campanie, afişază pe blogul tău un banner, codul se preia de la: www.spunenudrogurilor.com vei fi sustinut si tu de aceasta campanie lasa un comentariu daca ne sustii sa te sustinem si noi Scuze de deranj

cronicaru' spunea...

deci cred asa:
1. ori i s-a părut şefului de sală că eşti din clanul cordunenilor
2. ori aduci cu Cocoş ăl mic
3. ori cu vicele pdl ăl cu crima de pe nu-ştiu-unde din Europa

Dar mai probabil singurul chelner din restaurant era şeful de sală

Catalin Mihaila spunea...

@cronicaru eu sper sa fi fost confundat cu Radu Bolgiu Robocop care este idolul meu in viata