vineri, 24 iulie 2009

Narcotango

Lume prea multă pentru un concert fusion. Vreo 1500 de suflete în amfiteatrul Eminescu, din care doar o parte puteau urmări demersul muzical al argentinienilor. S-a plecat în timpul concertului, asta şi pentru că băieţii au început abrupt, cu piese journey, în care se plimbau din tango în rock, de acolo în jazz, dădeau o gheară salsa la clapă şi retur. Publicul era nemulţumit. Marea majoritate se aştepta să cânte Gardel. "Narco înţeleg, dar unde e tangoul?" se lamentau două dame în faţa mea. N-au rezistat prea mult.

A doua jumătate a concertului a fost mai digerabilă, piesele au intrat pe un făgaş pe care lumea îl cunoştea prin Gotan Project. S-a dansat şi s-a cîntat. All in all, narcotango e un experiment interesant, cu piese uşor colţuroase, neşlefuite suficient. Se simte lipsa unei voci şi se abuzează de riffuri de chitară. Percuţionistul era foarte bun. Nucleul dur, de tango addicts s-a bucurat. La ultima piesă, cuprinşi de entuziasm, fanii au urcat pe scenă şi au dansat în devălmăşie formînd un meleu coregrafic.

Narcotango mi-a redeschis pofta de dansat tango, pe care am pus-o în cui în urmă cu ceva vreme, nu-mi mai aduc aminte clar de ce.

5 comentarii:

Anonim spunea...

Pot sa te ating, Zeule?

Catalin Mihaila spunea...

Nu las anonimii sa ma atinga, sorry.

Anonim spunea...

nu stiu exact la ce concert ai fost tu...eu am fost la altul, ce-i drept in locatia despre care faci pomenire si la ora la care era anuntat concertul Narcotango...si cu mine au mai fost si alte persoane. Energia si entuziasmul publicului, a acelui public cu un pic de deschidere, au fost rasplatite cu solo-uri de chitara, baterie si bandoneon...
Luana

Catalin Mihaila spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Catalin Mihaila spunea...

Am zis ceva de rau, Luana? :)