joi, 10 septembrie 2009

Primul e-mail de pe Lună

Ieri, la o conferinţă de pre presă, am avut un moment în care mi-am dat seama de cîtă vreme am pierdut uitîndu-ne în jos, la Iliescu, Băsescu, Oprescu, Nikita (continuaţi voi lista), în loc să ne uităm în sus, la stele.

(Sînt într-o perioadă în care am făcut, fără să-mi propun, un experiment interesant. M-am uitat o săptămînă doar la CNN şi BBC. Cînd am dat pe Realitatea şi Antena 3 m-a buşit rîsul şi, printre lacrimi de plîns, am oprit aparatul.)

Revenind, ieri s-a făcut o gaură în plafonul gros de nori cumulus şi o rază de soare a străpuns nimicnicia generală: o asociaţie privată din Vîlcea, ARCA, va trimite prima navetă romanească pe Lună. Pam Pam!

Proiectul e însă cât se poate de serios, nu e vorba de excentrici care construiesc OZN-uri prin şoproane, ci de băieţi cu studii grele şi chipuri de Bill Gates cînd era el mai tînăr. Ce reconfortant e să vezi astfel de oameni care vorbesc (corect!) romaneşte, trăiesc la Vîlcea şi plănuiesc să trimită mailuri de pe Lună!

În luna octombrie, va avea loc o lansare-test, din largul Mării Negre, în care o capsulă va ajunge în stratosferă, va emite ceva mesaje radio şi va reveni. Capsula va fi ridicată pînă la vreo 14.000 m de cel mai mare balon solar din lume (!!) după care va fi trasă de rachete cu propulsie ecologică (combustibil: apă oxigenată).

Miza finală este Google Lunar X Prize, un premiu iniţiat de Google, în valoare de 30 milioane $, care va reveni echipei care va reuşi aselenizarea unui obiect şi trimiterea de date şi imagini multimedia de pe Lună (printre care şi primul mail de pe Lună!).

Echipa ARCA e una dintre favorite. Zborul din octombrie îi va apropia foarte mult de cîştigarea premiului. Lansarea finală a obiectului Helen, se va face, probabil, în 2012, cînd (sînt aproape sigur!) coperta 1 a Evenimentului zilei va înfăţişa vizita la Vatican a piticului porno, Adevărul va titra "EBA iese din nou din rehab", iar cotidianul va publica un dosar amplu dedicat polemicii Patapievici-Badea.

2 comentarii:

Alex Seremet spunea...

Eu vreau sa ii sponsorizez! Mi se par extraordinari baietii. Unul din ei o sa vorbeasca in noiembrie la TED!

Catalin Mihaila spunea...

Ai vrea tu sa-ti scrie BMW pe Helen! :)
Baietii sint foarte tari, aici sintem de acord.