Re-ve-li-on!, Re-ve-li-on!

Prima istorie de vacanţă nu e o aventură ci o mezaventură. Revelion la Viena, după un drum istovitor (dintr-o bucată), cu ceaţă, polei, ieşiri uşoare în decor şi accelerări in extremis, TIRişti indolenţi care ar face orice să-şi alunge plictisul, bref, le bordel. Ajung, graţie GPS-ului (o invenţie la fel de revoluţionară şi utilă precum e şi telefonia mobilă), pe Shelleingasse şi parchez elegant, cu podul palmei, la numărul 7. Memorez (ca de fiecare dată) modelul maşinilor care mă flanchează (merţ ML şi nissan Micra) şi-mi văd de treabă. În ajun de an nou, pe la 8 seara, lumea se ferchezuia şi-şi dedea cu briantină. Am ieşit şi m-am dus la maşină să iau oarece. Între merţ şi nissan adăsta un hîrb de Lancie. Sylvie, nicăieri. Clipesc des, mă ciupesc de braţ şi-mi doresc să mă trezesc din somn. Nimic. Brusc, şniţelul vienez pe care-l îngurgitasem se face ghem. Mă duc, ca un somnambul, pînă la capătul străzii (am asigurare, am asigurare, am asigurare!) şi înapoi (poate mi-au făcut amicii o glumă şi au mutat-o!).

Nu-mi făcuseră nici o glumă, vai. Sun la poliţie, la urgenţe, la salvare, la 112, la 898989, în speranţa că maşina fusese ridicată de poliţie (dar de ce?). Obţin un număr de la o societate care se ocupă cu ridicatul maşinilor parcate aiurea.
-Is it a silver Civic? mă întreabă, providenţial, nemţălăul. Is here, you can come pick it up whenever you want, we're open around the clock.
-I'll be there tomorrow, zic, uşurat.
-No problem, it will cost you 214 euros. Happy new year!

RE-VE-LI-ON!, RE-VE-LI-ON!, RE-VE-LI-ON! (cînt cu jumătate de gură)

În prima zi a anului mă duc să o iau pe Sylvie, care petrecuse, ca o zdreanţă, noaptea de revelion în arestul poliţiei vieneze, curios să aflu de ce m-au ars.
-Cu ce am greşit?
-Aţi parcat în faţa unui garaj, la numărul 5.
-Moncher, am parcat la numărul 7, nu era nici un garaj acolo! Vă arăt locul!
-Vorbiţi cu poliţia. Ei au completat formularul în care scrie că aţi blocat accesul la numărul 5, unde e garaj. Reclamaţia a fost făcută de un Matiz cu numărul W xxxxxx.

Am mers şi la poliţie, să-mi explice. N-au reuşit. Într-o engleză aproximativă, susţineau că maşina a fost la numărul 5, cînd eu ştiam sigur că fusese la nr 7. M-am enervat, pentru că m-am simţit anchiulat. Imposibil să demonstrezi că ai parcat la nr 7. E cuvîntul tău contra cuvîntului lor.
-Păi e frumos, băi friţilor, să-mi luaţi maşina în ziua de revelion, numai pentru că e înmatriculată în România? Dumnezeii şi steaua voastră de scîrbe ariene!

Furia neputincioasă e cea mai rea specie. Am dat, turbat, ture pe străduţele limitrofe, să găsesc Matizul reclamant. I-aş fi scris o strofă din Doinaş pe portieră (cu cheia!), dar bănuiesc că era un Matiz cu colţi de argint, inventat de meschinăria agenţilor acefali.