Duke Ellington Orchestra featuring Aura Urziceanu

Spectacolul a fost prezentat ca la Cerbul de Aur, de Mike Godoroja şi Florian Lungu, vechile voci de noaptea de la emisiunile de jazz de la Radio Romania.

Duke Ellington Orchestra cîntă un jazz melodios, de coloană sonoră la Pisicile Aristocrate, cu rare incursiuni în necunoscut şi puţine riscuri asumate. E formată din instrumentişti foarte buni, orhestraţi magistral de nepotul lui însuşi Duke Ellington. Băieţii cîntau aşa de bine, încât prea că fac playback. Îţi dădeai seama că nu cântă de pe CD doar cînd instrumental, sclipeau. Din păcate, pentru nevoile de entertainment ale romanilor, orchestra suna cumva incomplet, pentru că la noi muzica susnumită e folosită la generice şi la Cascadorii Rîsului. Lumea aştepta răbdătoare să se întîmple, să urmeze ceva. Trebuia o voce, pentru că noi aşa înţelegem muzica.

Şeful orchestrei, Paul Mercer, s-a comportat ca un entertainer adevărat, cîntînd la pian şi spunînd poante între piese.

Imediat după pauză a cîntat şi Johnny Răducanu, căruia nici acum nu i-am înţeles muzica uşor flască. Niciodată nu reuşesc să-i prind fineţea muzicii cu uşurinţa cu care îi prind glumele deocheate. Arăta ca de obicei, ca un pinguin cu cipilică şi chip de morsă bonomă. A prezentat un contrabasist bun: Pedro Negrescu cu care a făcut un duet şi cîteva glume.

Aura Urziceanu a intrat în momentul în care spectatorilor începuse să le pară rău că au dat banii pe bilet. Chiar dacă a intrat cu vocea neîncălzită, Aura Urziceanu a lovit cu o ghioagă publicul inert. Lumea a fremătat plăcut surprinsă de forţa pe care încă o are cîntăreaţa şi a cîntat după dictare (Aura: PA BA DI BI BI BI Lumea: pa ba di bi bi bi etc.).

În urmă cu aproape 40 de ani, doamna debuta la Carnegie Hall, alături de Duke Ellington (ăl bătîrn). Acum, la Sala Palatului, ne aducea aminte că există şi că n-a murit, ca să putem să ne dăm seama ce "doamnă a jazz-ului romanesc şi mondial" a fost, aşa cum ni se întîmplă de obicei în caz de parastas televizat.



Concertul ar fi trebuit să se încheie en fanfare, cu Aura Urziceanu la bis, însă orchestra a mai cîntat cîteva piese, dezamorsînd entuziasmul spectatorilor care se ridicaseră deja în picioare.

Una peste alta, concertul a fost solid, pe alocuri entuziasmant, cu un crescendo bun, "sabotat" doar de priza la public a Aurei Urziceanu.

Îi mulţumesc lui Alex Şeremet şi BMW pentru invitaţie.