Pasion de Buena Vista la Sala Palatului

Sala plină, public pestriţ. Sala Palatului într-o stare de degradare avansată. Am aflat cu mîhnire că spaţiul dintre rîndurile de scaune scade pe măsură ce se găsesc mai spre fundul sălii. Aveam un bilet prost şi am stat cu genunchii la gură. Tant pis. Simona zice că a fost o "porcărie sinistră" (a plecat la pauză). E destul de greu de ascultat un ritm pe 8 timpi, cînd ne-am obişnuit cu doar 2 prin Fabrica şi Crystal Club.

Aşa e, concertul a fost mai mult pentru dansatorii de salsa şi mai puţin pentru cei care s-au dus acolo să vadă umbra lui Ferrer. Multă salsa în forţă, rapidă, spre boogalo, şi mai puţine accente jazzy. Son cubano - ioc, cîteva piese de cha cha, dar aduse în mainstream, cu ritmul bine marcat (clapa se auzea foarte tare, intenţionat sau nu). Tumbao.

Ce am observat eu a fost că în această orchestră coexistau două grupuri: unul care se revendica direct de la Compay Segundo, Ibrahim Ferrer şi Omara Portundo şi unul format din lupi tineri care cîntau melodii în forţă, sau mainstream salsa. Un fel de mix de Buena Vista şi Sonora Carruseles.

Totul era acompaniat de o trupă de dans. Ideea de entertaining cît mai complet e foarte bună, mai ales că trupa nu excela din punct de vedere muzical, ci mai degrabă prin crearea unei atmosfere. Din păcate, dansatorii erau îmbrăcaţi ridicol, de un costumier care probabil mai avea jumătate de normă la circ (sacouri de satin vişiniu cu vipuşti galbene pentru cei trei vocalişti tineri? come on). Coregrafia era pe alocuri teatrală, cu mizansene care frizau puerilul, dar una peste alta, dansatorii mîncau salsa pe pîine şi dansau din rărunchi.

Am văzut la Bucureşti trei trupe care din motive de marketing se revendică de la Buena Vista (din păcate, l-am pierdut pe Ferrer). Una abuza de cha cha-uri şi son cubano, a doua s-a tocit prin repetitie (i-am văzut de trei ori), iar a treia a fost, aseară, cea mai proaspătă orchestră de salsa pe care am văzut-o live.