Sînt uimit de comentariile şi de ştirile referitoare la sportivii romani care au luat medalii la JO.
Cîştigătoarea medaliei de aur la proba-mumă a Olimpiadei, maratonul, nu este doamna Constantina Tomescu, superfemeia la care trebuie să te închini ci este "Puşa" sau, mai lacrimogen, "Puşa noastră". La fel, Elisabeta Lipă, este simplu "Uţa". Cu cît foloseşti mai mult prescurtări de alint, cu atît valoarea ta, ca jurnalist, creşte. Dovedeşti că i) eşti bine documentat şi ii) că te tragi de şireturi cu vedeta şi că ai numărul ei pe speed dial. Nu e puţin lucru. Tutuind atleţii (mai ales pe cei de succes) cu porecle de budoar, cronicarii tv au impresia că ating mai bine stofa istoriei şi că proximitatea atleţilor eroi le asigură şi lor nemurirea. Cînd îi spui doamnei Tomescu "Puşa" şi pe Elisabeta Lipă o numeşti "Uţa", gîndeşti şmechereşte că succesul lor te contaminează dacă îi cobori la nivelul tău.
Mai mult, "Puşa" e proaspăt divorţată de cel care continuă să-i fie antrenor, iar fina Uţei este proaspăt medaliata Georgeta Andrunache. Ăştia care iau medalii sînt, carevasăzică şi ei oameni, iar dacă vreodată Federaţia Romana de Canotaj o să ridice în faţă o statuie singurelor canotoare cu 6 medalii de aur de la noi, noi o să ne dăm coate şi o să scuipăm printre dinţi, pentru că ştim că sînt Uţa şi fina ei.
Întrebarea la care ar trebui să se răspundă cît mai grabnic este cum o dezmiardă mama ei pe Sandra Izbaşa, ca să o putem striga şi noi , ca peste gard, în ştirile despre JO de la Beijing.
luni, 18 august 2008
vineri, 25 iulie 2008
Volanul e rotund
Am alergat cu Claudiu David pe circuitul de gran turismo de la Suzuka. Nu ne-am dus, practic, pînă acolo, ci ne-am jucat pe PS3, la lansarea volanului Logitech Driving Force GT (sculă!).
Am reuşit să mă calific în finală (primii doi timpi obţinuţi de concurenţi în confruntările cu Claudiu). De fapt, cursele cu Claudiu erau cam toate la fel. El lua avans şi tu mergeai singurel, cu cotul pe fereastră, din gard în gard.
David e un pilot extraordinar (am mers cu el în repetate rînduri, pe tot felul de bolizi adevăraţi) şi ar fi spulberat pe oricine de acolo pe orice traseu, însă s-a alergat pe acelaşi circuit, iar pilotul de raliu îşi optimiza timpii cu fiecare concurent care intra la aparat. A fost fun, deşi am pierdut )la mustaţă!) finala în favoarea lui Alin Bărbulescu, fostul nostru producător, actualmente la ProMotor.
Salut pe această cale şi PR-ul viril pe care îl practică fraţii Dăescu, singular pe piaţa de profil.
Am reuşit să mă calific în finală (primii doi timpi obţinuţi de concurenţi în confruntările cu Claudiu). De fapt, cursele cu Claudiu erau cam toate la fel. El lua avans şi tu mergeai singurel, cu cotul pe fereastră, din gard în gard.
David e un pilot extraordinar (am mers cu el în repetate rînduri, pe tot felul de bolizi adevăraţi) şi ar fi spulberat pe oricine de acolo pe orice traseu, însă s-a alergat pe acelaşi circuit, iar pilotul de raliu îşi optimiza timpii cu fiecare concurent care intra la aparat. A fost fun, deşi am pierdut )la mustaţă!) finala în favoarea lui Alin Bărbulescu, fostul nostru producător, actualmente la ProMotor.
Salut pe această cale şi PR-ul viril pe care îl practică fraţii Dăescu, singular pe piaţa de profil.
joi, 24 iulie 2008
Metallica, măi Costi
Acest post este pentru fostul meu coleg şi actualul amic, Costi Rogozanu, care nu a fost la concertul Metallica de aseară.
Costi, concertul Metallica a fost foarte reuşit. E dătător de speranţe să vezi 25k persoane la un loc, la un concert rock, chiar dacă mulţi veniseră să hîţîne bricheta aprinsă deasupra capului pe Unforgiven (şi n-a fost, ghinion) sau pentru că e de bon ton să-ţi afişezi fîşul de firmă. Hetfield&Co ştiau exact pentru cine cîntă, de aceea playlistul a reflectat ca la fotbal, situaţia din teren şi a fost, cumva, rupt în două între balade şi piese dure de pe primele albume. Metallica a avut decenţa să cînte aproape exclusiv piese vechi (au intrat FUL-MI-NANT pe Creping Death şi au ieşit la fel, cu Seek and Destroy, dinamitînd publicul). Uimitor, erau mulţi Cătălini Crişani în tribune care ştiau versurile de la Seek and Destroy (1983). Lumea a fost pestriţă, dar s-a bucurat în bloc, aproape ca la un concert Nirvana de dinainte de...
Costi, faţă de prestaţia uşor obosită a altor trupe contemporane cu Metallica, ăştia şi-au mascat bine anii şi au afişat destul de multă energie. N-a fost ca la Deep Purple, nici măcar ca la White Snake. Au fost ajutaţi şi de efectele multimedia şi mai ales de cele pirotehnice. A contat şi sunetul, foarte bun.
Entuziasmul e admirabil în orice instanţă, Costi. Entuziasmul cu care se cumpărau blugi şi televioare color după revoluţie, şi cel cu care l-am votat pe Iliescu şi pe Lis s-a transformat în entuziasmul cu care bifăm trupe expirate, rebutate de alţii. Evoluăm. În fond, ce-mi pasă că ăla e motociclist pe prozac, corporatist rutinat sau manelist incognito atîta vreme cît se bucură pe Master of Puppets şi dă din cap pe Sanitarium sub ploaia aia cîinească, fie şi-ntrun puseu paseist? Recunosc, Costi, marea proporţie de Cătălini Crişani au diluat publicul care era perplex la unele piese de primul album (No Remorse, de exemplu). Am văzut şi tipe în sandale cu toc şi scolăriţe cu tricouri cu "Kill'em All", erau şi rockeri puşi pe chetă şi pe pogo şi directori din multinaţionale. Nu aveau însă la bar şampanie de 15k euro şi nimeni nu purta pantofi cu botul în sus. E un feeling, Costi, să fii în mijlocul unei mulţimi de 25k oameni care cîntă acelaşi lucru.
Costi, fac pariu că dacă şi-ar fi supravieţuit, Kurt Cobain ar fi venit şi în Romania. Te-ai fi dus la concert?
Costi, concertul Metallica a fost foarte reuşit. E dătător de speranţe să vezi 25k persoane la un loc, la un concert rock, chiar dacă mulţi veniseră să hîţîne bricheta aprinsă deasupra capului pe Unforgiven (şi n-a fost, ghinion) sau pentru că e de bon ton să-ţi afişezi fîşul de firmă. Hetfield&Co ştiau exact pentru cine cîntă, de aceea playlistul a reflectat ca la fotbal, situaţia din teren şi a fost, cumva, rupt în două între balade şi piese dure de pe primele albume. Metallica a avut decenţa să cînte aproape exclusiv piese vechi (au intrat FUL-MI-NANT pe Creping Death şi au ieşit la fel, cu Seek and Destroy, dinamitînd publicul). Uimitor, erau mulţi Cătălini Crişani în tribune care ştiau versurile de la Seek and Destroy (1983). Lumea a fost pestriţă, dar s-a bucurat în bloc, aproape ca la un concert Nirvana de dinainte de...
Costi, faţă de prestaţia uşor obosită a altor trupe contemporane cu Metallica, ăştia şi-au mascat bine anii şi au afişat destul de multă energie. N-a fost ca la Deep Purple, nici măcar ca la White Snake. Au fost ajutaţi şi de efectele multimedia şi mai ales de cele pirotehnice. A contat şi sunetul, foarte bun.
Entuziasmul e admirabil în orice instanţă, Costi. Entuziasmul cu care se cumpărau blugi şi televioare color după revoluţie, şi cel cu care l-am votat pe Iliescu şi pe Lis s-a transformat în entuziasmul cu care bifăm trupe expirate, rebutate de alţii. Evoluăm. În fond, ce-mi pasă că ăla e motociclist pe prozac, corporatist rutinat sau manelist incognito atîta vreme cît se bucură pe Master of Puppets şi dă din cap pe Sanitarium sub ploaia aia cîinească, fie şi-ntrun puseu paseist? Recunosc, Costi, marea proporţie de Cătălini Crişani au diluat publicul care era perplex la unele piese de primul album (No Remorse, de exemplu). Am văzut şi tipe în sandale cu toc şi scolăriţe cu tricouri cu "Kill'em All", erau şi rockeri puşi pe chetă şi pe pogo şi directori din multinaţionale. Nu aveau însă la bar şampanie de 15k euro şi nimeni nu purta pantofi cu botul în sus. E un feeling, Costi, să fii în mijlocul unei mulţimi de 25k oameni care cîntă acelaşi lucru.
Costi, fac pariu că dacă şi-ar fi supravieţuit, Kurt Cobain ar fi venit şi în Romania. Te-ai fi dus la concert?
vineri, 11 iulie 2008
Les mesaventures de Sylvie
Mă văitam aici că e scumpă recuperarea maşinii ridicate în Viena. La noi, e 650 de ron + 3 puncte. Am plătit eu azi, pentru că am parcat unde parchez de jumătate de an: pe oprirea interzisă, sub panoul pe care scrie că se ridică maşinile parcate acolo.
miercuri, 9 iulie 2008
Scrisoarea africana
Uneori, primesc scrisori de la fii de foşti preşedinţi de stat african, alungaţi brutal din ţară de dictatori militari sîngeroşi şi care nu mai găsesc răgaz să dea pe la bancă înainte să fugă.
Alteori, Loteria Turcească mă dă pe mine cîştigător al marelui premiu, aruncînd în aer sloganul simplu "numai jucînd, puteţi cîştiga".
Astăzi, Fundaţia Naţiunilor Unite, îmi oferă un grant de 100.000 de $. Fundaţia are un program revoluţionar: împarte în fiecare an 10 milioane $ la 100 de lucky winners. De ce? Pentru că "This will give everyone the opportunity to improve their standards of living". Mai mult decît atît, programul lor ţinteşte bunăstarea universală: "we can achieve a great positive change in the general welfare of the universe through this program."
Păcălicii devin din ce în ce mai puţin egoişti şi din ce în ce mai preocupaţi de cauze mari, universale. Donez acest grant persoanelor interesate. Bănuiesc că e transmisibil.
Alteori, Loteria Turcească mă dă pe mine cîştigător al marelui premiu, aruncînd în aer sloganul simplu "numai jucînd, puteţi cîştiga".
Astăzi, Fundaţia Naţiunilor Unite, îmi oferă un grant de 100.000 de $. Fundaţia are un program revoluţionar: împarte în fiecare an 10 milioane $ la 100 de lucky winners. De ce? Pentru că "This will give everyone the opportunity to improve their standards of living". Mai mult decît atît, programul lor ţinteşte bunăstarea universală: "we can achieve a great positive change in the general welfare of the universe through this program."
Păcălicii devin din ce în ce mai puţin egoişti şi din ce în ce mai preocupaţi de cauze mari, universale. Donez acest grant persoanelor interesate. Bănuiesc că e transmisibil.
marți, 1 iulie 2008
der neue vw scirocco
Sa mergi cu o supermasina pe o sosea sinuoasa de la malul oceanului e exact asa cum mi-am inchipuit. VW scirocco + Lisboa = love
Sent from my shiny iPhone
vineri, 27 iunie 2008
luni, 16 iunie 2008
energy drink
Ce se bea la noi in curte. Ascuns sub masa sticlele de spirtoase...
photo.jpg, originally uploaded by Catalin Mihaila.
Sent from my shiny iPhone
vineri, 13 iunie 2008
Petrecere 24fun
Oamenii se uitaseră la meteo şi ştiau că se anunţau vijelii şi duşuri la orele înserării, poate de-asta invitaţii erau mai sfioşi şi mai puţini ca alte dăţi pe terasa de la motoare. Sandy era în egală măsură chel şi jovial, ca de obicei. "Cît sînt sănătos, duduie treaba la 24fun", mi-a zis în treacăt, strîngîndu-i mîna lui Chişu şi zîmbindu-i une doamne distinse care îl salutase cu o înclinare de cap.
Lumea de prin agenţii ieşise, ciopor, la motoare. Dacă dădea o bombă, se stingea advertisingul romanesc. Multe tipe genul office nescoase afară în ultima vreme de prietenii lor (prinşi în meetinguri interminabile) veniseră pe tocuri şi rochii de seară si mîncau, ciripind vesel, fasole bătută şi brînză telemea din farfuriile de plastic. A lipsit - vai! - fulminanta zacuscă pe care o caut negreşit la fiecare petrecere a grupului. Conceptul muzicalo-ideatic care subîntinde cam toate produsele trustului Catavencu se simte cel mai bine la 24fun si la Guerilla, care au cam aceleaşi playlist-uri la petreceri. Piese recuperate postmodern din epoca ceauşistă + oldies but goldies.
Programul artistic a constat în proiectarea unor spoturi publicitare romanesti din decadele 70-80, destul de amuzante şi pline de tîlc. Din păcate, insuficiente pentru setea de fun a domnişoarelor office mai sus menţionate. La ora 23, lumea pleca pe capete, formînd cozi la lift. Nimeni nu dansase. Doar cele mai stătute dintre domnişoarele de care vorbeam mai sus îşi treceau binişor degetele desfăcute în furculiţă prin dreptul ochilor şi schiţau mişcări de bazin stînd jos pe bănci şi făcîndu-le să scîrţîie pe ritmul Amandei Lear (Give a Bit of Mmm).
Tragerea de inimă a invitaţilor a fost direct influenţată de lipsa unui animator şi a unui program artistic cumsecade. S-a socializat, în schimb, pentru că muzica nu era prea tare, iar mîncare era, ca de obicei, din plin - lumea făcînd repetate incursiuni la masa cu haleală şi întîlnind, invariabil, amici, colegi, cunoscuţi, foşti şi actuali amanţi, etc. Practic, doar mîncarea şi băutura au fost lianţii acestei petreceri, lucru periculos, care basculează uşor un concept bun cum e cel al 24fun în ceea ce francezii numesc gueuleton.
Lumea de prin agenţii ieşise, ciopor, la motoare. Dacă dădea o bombă, se stingea advertisingul romanesc. Multe tipe genul office nescoase afară în ultima vreme de prietenii lor (prinşi în meetinguri interminabile) veniseră pe tocuri şi rochii de seară si mîncau, ciripind vesel, fasole bătută şi brînză telemea din farfuriile de plastic. A lipsit - vai! - fulminanta zacuscă pe care o caut negreşit la fiecare petrecere a grupului. Conceptul muzicalo-ideatic care subîntinde cam toate produsele trustului Catavencu se simte cel mai bine la 24fun si la Guerilla, care au cam aceleaşi playlist-uri la petreceri. Piese recuperate postmodern din epoca ceauşistă + oldies but goldies.
Programul artistic a constat în proiectarea unor spoturi publicitare romanesti din decadele 70-80, destul de amuzante şi pline de tîlc. Din păcate, insuficiente pentru setea de fun a domnişoarelor office mai sus menţionate. La ora 23, lumea pleca pe capete, formînd cozi la lift. Nimeni nu dansase. Doar cele mai stătute dintre domnişoarele de care vorbeam mai sus îşi treceau binişor degetele desfăcute în furculiţă prin dreptul ochilor şi schiţau mişcări de bazin stînd jos pe bănci şi făcîndu-le să scîrţîie pe ritmul Amandei Lear (Give a Bit of Mmm).
Tragerea de inimă a invitaţilor a fost direct influenţată de lipsa unui animator şi a unui program artistic cumsecade. S-a socializat, în schimb, pentru că muzica nu era prea tare, iar mîncare era, ca de obicei, din plin - lumea făcînd repetate incursiuni la masa cu haleală şi întîlnind, invariabil, amici, colegi, cunoscuţi, foşti şi actuali amanţi, etc. Practic, doar mîncarea şi băutura au fost lianţii acestei petreceri, lucru periculos, care basculează uşor un concept bun cum e cel al 24fun în ceea ce francezii numesc gueuleton.
miercuri, 4 iunie 2008
CE 2008, the lost paradise
Pentru că începe în curînd CE 2008, redau mai jos un fragment care mi-a mers la inimă dintr-un miniinterviu luat de mine lui Nick Holmes, solistul trupei Paradise Lost. Interviul integral e în revista PLAYBOY, copertă iulie.
PLAYBOY: Does it hurt for you, sons of England, not being present at the Euro 2008 soccer competition? What is your forecast?
NICK HOLMES: I have no clue about football! One of the few English men that doesnt perhaps. The more popular it gets, the more I ignore it, watching overpaid morons kicking a ball around for 90 minutes isnt my idea of fun.
E posibil, totuşi, şi să fie ofticat că nu s-au calificat...
PLAYBOY: Does it hurt for you, sons of England, not being present at the Euro 2008 soccer competition? What is your forecast?
NICK HOLMES: I have no clue about football! One of the few English men that doesnt perhaps. The more popular it gets, the more I ignore it, watching overpaid morons kicking a ball around for 90 minutes isnt my idea of fun.
E posibil, totuşi, şi să fie ofticat că nu s-au calificat...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
